Concret, lucrurile nu s-au schimbat în niciun fel, deşi până acum s-au alocat câteva miliarde pentru documente. În mandatul lui Radu Moldovan, bugetul CJ nu dispune de bani pentru demararea lucrărilor de modernizare, iar cel mai probabil autorităţile judeţene vor solicita modernizarea castelului din fonduri europene, la momentul când acest lucru va fi posibil.
Pe vremea lui Ceauşescu, castelul grofului a fost transformat în sediu al Întreprinderii Agricole de Stat (IAS), dar de la Revoluţie încoace nimeni nu s-a implicat valorificarea imobilului. Din anul 2.000, complexul a intrat în administrarea Consiliului Judeţean, dar NU s-au luat niciun fel de măsuri de conservare şi în câţiva ani, castelul a devenit o RUINĂ.
La această oră, acoperişul complexului stă să se prăbuşească, iar o parte din încăperi au fost transformate în grajduri. Cramele de la subsol arată ca nişte cocini de porci, iar podelele şi tavanul sunt într-o fază avansată de degradare. Castelul Teleki nu este protejat în niciun fel, deşi este vorba de un monument ce datează din secolul 18, iar dacă NU se intervine de urgenţă, imobilele se vor prăbuşi pur şi simplu, în aşteparea banilor europeni.
.
Concret, lucrurile nu s-au schimbat în niciun fel, deşi până acum s-au alocat câteva miliarde pentru documente. În mandatul lui Radu Moldovan, bugetul CJ nu dispune de bani pentru demararea lucrărilor de modernizare, iar cel mai probabil autorităţile judeţene vor solicita modernizarea castelului din fonduri europene, la momentul când acest lucru va fi posibil.
Pe vremea lui Ceauşescu, castelul grofului a fost transformat în sediu al Întreprinderii Agricole de Stat (IAS), dar de la Revoluţie încoace nimeni nu s-a implicat valorificarea imobilului. Din anul 2.000, complexul a intrat în administrarea Consiliului Judeţean, dar NU s