Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utiştii, puşi pe jar de impresiile băimărenilor: „Îl aşteptăm pe Buia să-i arătăm relaxarea noastră”

Publicat in Liga2, joi 23 mai 2013 ·

Ca şi cum cele trei înfrângeri consecutive ale „Bătrânei Doamne” împotriva celor de la FC Maramureş nu ar fi fost de ajuns, moroşenii au mai aprins meciul de vineri prin nişte declaraţii aparent inofensive ale lui Romulus Buia. Antrenorul „galben-albaştrilor” speră ca UTA să nu fie prea conectată la miza partidei şi, pe cale de consecinţă, echipa sa să plece cu toate punctele de la Arad.

„Îl aşteptăm pe Buia să-i arătăm cât de relaxaţi suntem, sperăm să nu-l dezamăgim. După meciul tur, de la Baia Mare, ni s-au dat lecţii de tactic, iar acum vin şi alte declaraţii ce ne pun la punct. Dar, aşa umili cum suntem, sperăm să batem Maramureşul”, a precizat Adrian Falub.

Pe de altă parte, antrenorul „textiliştilor” a recunoscut că cele aproape 20 de zile fără un meci oficial, dar şi ratarea matematică a promovării, i-a scos puţin din ritm pe jucătorii săi, dar: „Sper ca până la ora meciului să-i trezesc pentru că au de bătut o echipă care ne dă lecţii. Ei ne consideră pe noi relaxaţi şi vor să câştige la Arad, dar Baia Mare nu a câştigat niciun meci în deplasare în acest campionat. Nu pot să neg că mi-am văzut jucătorii puţin deconcentraţi şi deconectaţi, însă aştept o reacţie din partea lor. Sper să aibă orgoliu şi demnitate împotriva unei echipe de bătut. Deşi are şi Maramureşul atuurile sale, cum ar fi destui jucători buni şi cu experienţă, pentru prima oară în aceste sezon nu mă interesează deloc adversarul. Mă uit doar în curtea noastră şi la ceea ce avem de făcut pentru a câştiga cu orice preţ acet meci”.

Fiindcă vizita câştigătoare a moroşenilor în primăvara anului trecut a stârnit destule speculaţii, Adrian Marţian a fost rugat să garanteze pentru corectitudinea partidei de vineri. „Eu nu mă gândesc niciodată la aşa ceva, nici nu ştiu ce e ală blat şi nici nu vreau să aflu vreodată. Le rup picioarele celor care fac aşa ceva pe la

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 2 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 5 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 7 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 4 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

21°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°