Se ceartă, ca toată lumea. Aşadar, asta n-o fi o noutate numai că cearta lor a ajuns la ONU. Şi a supărat unele cancelarii importante în frunte cu Palatul Matignon (sediul Guvernului Francez). Motivul? După demersuri repetate ale unui partid relativ modest (UPLD) condus de Oscar Temaru – până vinerea trecută Preşedinte al ţării - ONU a adoptat, prin consens – tot vineri – o Rezoluţie care „afirmă dreptul inalienabil al populaţiei din Polinezia Franceză la autoderminare şi independenţă”, conform cu art. 73 privind teritoriile neautonome din Carta Organizaţiei; în consecinţă cere (invită) Guvernului Francez „să faciliteze şi să accelereze aplicarea unui proces echitabil şi efectiv de autoderminare”. Cu alte cuvinte, să organizeze un referendum pe chestiunea independenţei.
La prima vedere pare o chestiune simplă care are o mulţime de precedente în Africa, Asia şi în alte părţi, cu ocazia destrămării marilor imperii coloniale, englez şi francez în primul rând.
Şi atunci, de ce s-a supărat acum Franţa pe ONU? Mai ales că pare o supărare în contratimp cu vremurile pe care le trăim, marcate puternic de valori ca drepturile omului, ale naţiunilor, ale minorităţilor de orice fel ş.c.l.
Franţa a refuzat să participe la vot şi a calificat Rezoluţia ONU ca o “ingerinţă flagrantă” şi o „lipsă completă de respect pentru drepturile democratice ale polinezienilor”.
Cum vine asta? Rezoluţia deschide polinezienilor calea independenţei, iar Franţa spune că asta înseamnă lipsă de respect pentru drepturile lor democratice? La prima vedere, poziţia Franţei pare absurdă. În realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate. Este necesar, aşadar, să vedem ce este aceasă Polinezie şi ce statut are ea. Voi aminti, doar pe scurt, câteva lucruri pentru că lumea, măcar în linii mari, ştie despre ce este vorba.
Polinezia este un ansamblu de insule – multe dintre e
