Nissan anunţă că recheamă în service nu mai puţin de 841.000 maşini, din cauza unei defecţiuni la sistemul de direcţie, conform autonews.com. Modelele vizate sunt subcompacta Micra şi Nissan Cube.
Maşinile pe care Nissan le recheamă în service au fost produse în Marea Britanie şi Japonia între 2002 - 2006. Operaţiunea va lua amploare la nivel mondial, fiind rechemate maşini din Japonia, Europa, Asia, Oceania, Africa, America de Sud şi Orientul Mijlociu. Printre puţinele regiuni în care nu au fost comercializate aceste modele se numără şi America de Nord.
Problema apărută la aceste modele este legată de sistemul de fixare al volanului, care în cel mai rău caz poate să nu mai răspundă la comenzi. Intervenţia, care va dura circa 40 minute, va consta în strângerea şuruburilor sau în înlocuirea integrală a volanului. Nissan nu a anunţat dacă astfel de modele cu probleme au fost comercializate şi în alte ţări din Europa, cu excepţia Angliei.
Producţia lui Nissan Micra a fost transferată în 2010 de la uzina din Sunderland, Anglia, la cea din Chennai, India. Însă următoarea generaţie Nissan Micra va fi produsă la uzina din Flins, Franţa, începând cu 2016.
Nissan Micra este al treilea cel mai bine vândut model al japonezilor în Europa, în primul trimestru al anului, cu 13.000 unităţi. Modelul de clasă mică este urmat de Qashqai şi Juke.
Citeşte şi Foşti directori SAAB arestaţi de poliţia suedeză pentru evaziune fiscală
Nissan anunţă că recheamă în service nu mai puţin de 841.000 maşini, din cauza unei defecţiuni la sistemul de direcţie, conform autonews.com. Modelele vizate sunt subcompacta Micra şi Nissan Cube.
Maşinile pe care Nissan le recheamă în service au fost produse în Marea Britanie şi Japonia între 2002 - 2006. Operaţiunea va lua amploare la nivel mondial, fiind rechemate maşini din Japonia, Europa, Asia, Oceania, Africa