Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul s-a depreciat joi dimineaţă, iar cursul a urcat până la 4,3670 lei/euro

Publicat in Romania Libera, joi 23 mai 2013 ·

Cotaţiile monedei naţionale au urcat peste 4,36 lei/euro la începutul sesiunii interbancare de joi, maximul tranzacţionat fiind de 4,3670 lei/euro, în linie cu evoluţia valutelor din regiune, după date sub aşteptări despre industria manufacturieră din China, scrie Mediafax.

La deschidere, euro a fost cotat la 4,3545 - 4,3575 lei, peste cotaţiile de la finalul sesiunii precedente, de 4,3465 - 4,3470 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare, cursul a atins un maxim de 4,3670 lei/euro. În jurul orei 10:10, schimburile se perfectau la 4,3620 - 4,3650 lei/euro.

Potrivit dealerilor, leul a urmat deprecierea înregistrată de valutele din regiune, după date sub aşteptări despre industria manufacturieră din China, care s-au adăgat îngrijorărilor că Rezerva Federală (Fed) din SUA ar putea reduce achiziţiile de obligaţiuni.

Astfel, forintul afiţa o ocrecţie de 0,56%, similară cu cea a leului, iar zlotul cobora cu 0,2% faţă de euro. Marile burse europene au deschis tot în scădere.

Cursul de referinţă afişat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,2 bani, la 4,3465 lei/euro, după ce marţi a fost la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape patru săptămâni, iar paritatea pentru francul elveţian a coborât la minimul de după 5 iulie 2011.

Leul s-a apreciat, astfel, în raport cu euro după şase şedinţe consecutive în care cursul de referinţă a crescut treptat. O paritate mai mare decât cea de marţi, de 4,3485 lei/euro, a fost anunţată de banca centrală în data de 25 aprilie, când euro a fost cotat la 4,3557 lei/euro.

Totodată, leul s-a întărit miercuri în raport cu francul elveţian, rata de referinţă scăzând cu 2,14 bani, de la 3,4907 lei/franc la 3,4693 lei/franc. Astfel, rata de referinţă pentru francul elveţian a atins cel mai redus nivel din 5 iulie 2011, dată la care francul a fost la 3,4229 lei.

Francul elveţian a s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum o ora
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Fetiţă de 10 ani, în comă la Spitalul de Copii din Timişoara, după ce mama a folosit o substanţă de uz veterinar pentru a scăpa de purici / Femeia a stropit în locuinţă, dar şi hainele copiilor

News.ro acum 31 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. Medicii spun că starea pacientei s-a ameliorat

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum 2 ore
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la JO 2024 - Team Romania, 88 de sportivi pentru Paris

HotNews acum o ora
Halterofilele Loredana Toma şi Mihaela Cambei s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, astfel că acum Team Romania are 88 de sportivi. Loredana TomaFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia Loredana Toma s-a calificat la JO, după ce

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°