Ştiam cu toţii că e mare turma lui Becali, dar nu-i bănuiam nişte proporţii chiar pe măsura terenurilor sale. Într-adevăr, turma de jurnalişti, politicieni şi toată liota de papagali de televizor îşi plătesc acum datoria. Pe toţi i-a cumpărat, niciunul nu cârtea în faţa lui.

Ne aducem aminte doar de episodul când Miron Mitrea a încercat să-l înţepe, iar machedonul i-a adus aminte imediat de împrumutul nerestituit. Nimic din toată generozitatea sa n-a fost gratuită. Mână spartă cu bani furaţi de la stat e uşor să fii. Mai ales atunci când îţi cumperi liniştea. Au luat de la el politicieni, partide, care acum îl perie, darmite simpli atârnători de presă care şi pentru o ciorbă de burtă fără ardei iute şi smântână te gâdilă sub buric, iar dacă le mai dai şi nişte mici cu bicarbonat, se plimbă de trei ori în jurul mesei tale, ca popa. Din păcate, presa a ajuns să se împartă tot mai mult între aceste lichele şi o altă specie care se ascunde după fustele mai lungi sau mai scurte ale deontologiei. Jurnalismul pasiv, idiot, care se rezumă să facă doar filmul evenimentelor. Maimuţici cochete care apar la televizor şi care îşi justifică lipsa de opinie şi de atitudine ascunzându-se în spatele aşa-zisei deontologii. Aşa de tare se ascund acolo, că nu mai rămâne nimic de văzut. Totul sfârşeşte într-un neutralism călduţ, numai bine ca să nu-i deranjăm pe cei care fură şi suficient cât să părem persoane onorabile. În orice caz, mult mai onorabile decât barbarii care vin şi atacă fără a sta crăciţi între o mie de surse până la Sfântul Aşteaptă. Rimelul care se scurge şi vedetăraia plină de hormoni înseamnă azi jurnalism profesionist şi de ţinută. Probabil, ţinută de cap. Mulţi se vor întreba ce legătură e între presă şi justiţie. Este, pentru că dacă presa nu are şi o dimensiune justiţiară, atunci nu e decât o meserie pentru fufe care vor să fie văzute de cunoscuţi la tv