Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Oltean şi-a retras proiectul care a nemulţumit Biserica Greco-Catolică

Publicat in CityNews Alba, vineri 24 mai 2013 ·

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, a anunţat vineri la Bistriţa, într-o conferinţă de presă, că şi-a retras proiectul prin care solicită înfiinţarea unor comisii care să stabilească situaţia juridică a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice preluate de Biserica Ortodoxă.

Proiectul iniţiat de deputatul Ioan Oltean a fost primit cu critici de reprezentanţii bisericii greco-catolice, preotul Chris Terheş, preşedintele Romanian Greek-Catholic Association din Statele Unite ale Americii, catalogându-le pe Oltean "cel mai extremist membru din Parlamentul României".

"Mi-am retras momentant iniţiativa legislatică. Ea a fost pe rolul Senatului. Am retras-o săptămâna această. Vreau să remarc un lucru, nu atitudinea extrem de violentă a preotului Cristian Terheş, nu asta. M-a influenţat în mod deosebit atitudinea elegantă, dar tacită, a preoţilor greco-catolici din Bistriţa-Năsăud. Citeşte şi

EPURARE RELIGIOASĂ: Greco-catolicii din Statele Unite îi cer lui Ioan Oltean să îşi ceară scuze publice

Atac dur al cardinalul Bisericii Greco-Catolice la adresa deputatului Ioan Oltean

Ioan Oltean vrea ca BOR să restituie Bisericii Unite toate proprietăţile preluate abuziv de statul român

Niciun preot din judeţul B-N, cu care am o relaţie foarte bună, nu m-a sunat să-mi spună - domnule Oltean, acest proiect de lege ne face un mare rău celor ce reprezentăm Biserica Greco-Catolică.

Din respect pentru aceşti preoţi m-am gândit să retrag proiectul, nu reacţia preotului din SUA. Certitudinea mea este că domnia sa nu cunoaşte realităţile din România. Sunt un bun cunoscător al acestor realităţi. Vă asigur că acest proiect de lege nu crea niciun dezavantaj, un disconfort Bisericii Greco-Catolice, dimpotrivă", spune Ioan Oltean.

Acesta mai spune că în următoarea perioadă va angaja discuţii cu preoţii din ambele tabere pen

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 22 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 29 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 28 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°