Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario Vargas Llosa la Cluj Napoca/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 mai 2013 ·

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru literatură, pentru a treia oară în România, s-a aflat la începutul săptămânii la Cluj, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babes Bolyai. „Laudatio” a fost susţinută de profesorul Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Corin Braga a declarat că vizita lui Mario Vargas Llosa la Cluj este o onoare şi o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate. „Llosa este unul din cei mai importanţi scriitori contemporani, a fost nominalizat ca unul din cei mai importanţi 20 de intelectuali din lume. Dincolo de această recunoaştere internaţională, el este un mare scriitor, care nu are nevoie de niciun premiu ca să îşi arate valoarea, citindu-i pur şi simplu cărţile. Humanitas şi alte edituri au tradus Llosa, aproape toată opera sa este tradusă în româneşte, de aceea cred că este foarte important ca un asemenea scriitor să se întâlească cu studenţii, care învaţă, îl folosesc ca materie de studiu. Faptul că Llosa vine la Cluj este o onoare pentru noi, o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate, cu unul din clasicii în viaţă ai literaturii”, afirmă Braga.

„Este unul din cele mai importante evenimente din istoria noastră de aproape 450 de ani”, a punctat rectorul Ioan Aurel Pop.

„Vă mulţumesc pentru acordarea acestui titlu – a spus Mario Vargas Llosa. Sunt conştient că această distincţie a unei universităţi de prestigiu îmi impune şi o responsabilitate în privinţa muncii intelectuale şi a conduitei civice; voi face ce îmi stă în putinţă pentru a fi la înălţimea aşteptărilor şi pentru a nu-i dezamăgi pe cei care s-au gândit la a-mi acorda acest titlu.” Laureatul premiului Nobel pentru Literatură a ales să vorbească despre rolul scriitorului şi al povest

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 53 minute
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 44 minute
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Marcel Ciolacu: Lugojul este unul dintre oraşele care depăşesc Guvernul României, în direcţie greşită/ În 10 ani am fost conduşi cu ură/ În USR nu sunt altceva decât nişte ipocriţi, nişte mincinoşi

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, care a participat, sâmbătă, la Lugoj, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile locale, a subliniat că Lugojul a stagnat în lipsa unui plan administrativ. El s-a referit şi la conducerile guvernelor din ultimii 10 ani ş

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 2 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°