Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tribunalul i-a înapoiat toporişca şi toporul „Motanul” a fost condamnat pentru că şi-ar fi bătut concubina cu ranga

Publicat in Ziua Constanta, vineri 24 mai 2013 ·

Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, în vârstă de 40 de ani, din Constanţa, judecat pentru omor, a fost condamnat. El a primit de la Tribunalul Constanţa aproape 10 ani de închisoare. Motanul este acuzat că şi-ar fi ucis în bătaie concubina.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat ca stare de fapt că, în noaptea de 26/27 martie, în cadrul unei relaţii de concubinaj tensionate şi conflictuale, din cauza geloziei sau a consumului frecvent de băuturi alcoolice, în locuinţa comună din municipiul Constanţa, inculpatul ar fi ucis-o pe concubina sa, în vârstă de 51 de ani. Organele de anchetă spun că femeia a fost lovită în mod repetat cu o bară metalică lungă de circa 1,20 m şi cu diametrul de 5 cm (prelungitor al unei sape de foraj puţuri) peste membrele superioare şi inferioare. „În cursul audierii, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, explicându-şi acţiunea agresivă prin aceea că o găsise pe victimă în stare de ebrietate şi că, totodată, aceasta nu cumpărase alimente şi nu pregătise nimic de mâncare”, conform procurorilor. Ieri, completul de judecată F3, prezidat de magistratul Apzait Nermin, din cadrul Tribunalului Constanţa, a decis ca Motanul să execute nouă ani şi şase luni de închisoare. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea specială a unei răngi metalice în lungime de circa 1,20 m, folosită la comiterea faptei. Ieri, judecătorii au hotărât restituirea către Mircea-Ionel Ştefan a următoarelor bunuri: toporişcă, topor, o mochetă de culoare verde (mare), o mochetă de culoare verde (mică), o plapumă, obiecte de îmbrăcăminte, o pereche de pantofi de culoare neagră. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa în termen de zece zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.

Mircea-Ionel Ştefan, zis „Motanul”, în vârstă de 40 de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 45 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 28 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 47 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°