Repere biografice. Considerat drept promotor al neoclasicismului, David a absolvit Academia regală de pictură şi sculptură a Franţei, devenind un pictor cunoscut încă din 1785 după ce a semnat „Jurământul Horaţilor”, el dovedind o predilecţie pentru compoziţiile istorice, pe teme antice, cu trimitere la actualitate. După căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, pe timpul Revoluţiei franceze, David s-a angajat în politică, militând pentru decăderea din drepturi a regelui Ludovic al XVI-lea (1754-1793), fiind ales în Convenţia naţională la 17 septembrie 1792 cu sprijinul lui Jean Paul Marat (1743-1793).

Numit în Comitetul instrucţiei publice David s-a ocupat de propaganda şi festivităţile revoluţionare, precum şi de arte în general, el militând împotriva dogmelor Academiei regale. La 19 ianuarie 1793, David a votat pentru executarea regelui, ceea ce-i va atrage stigmatul de regicid. După asasinarea lui Marat la 13 iulie 1793, David i-a organizat funeraliile şi i-a atribuit acestuia aura de martir prin tabloul „Marat asasinat”. Apropiat de iacobini şi membru în Comitetul salvării publice, David a luat parte activă la aşa numita „Teroare”, aşa încât după căderea lui Maximilien de Robespierre (1758-1794) în iulie 1794 el a fost temporar închis în Palatul Luxembourg.

Admiraţia şi entuziasmul lui David pentru Napoleon au pornit după victoria acestuia la Lodi în 10 mai 1796, el pictând în 1800, la comanda regelui Spaniei, un portret al primului consul Bonaparte, care va rămâne cunoscut drept „Bonaparte străbătând Alpii în trecătoarea Saint Bernard”, compoziţie romantic-eroică devenită foarte cunoscută prin multiplicarea sa în numeroase gravuri. În decembrie 1803 Napoleon i-a acordat lui David titlul de Cavaler al Legiunii de onoare (ulterior el a devenit ofiţer şi apoi comandor), iar în 1804 împăratul i-a încredinţat Primului pictor al curţii imperiale comanda i