Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Marfă, interesantă pentru aceiaşi trei investitori

Publicat in Curierul, vineri 24 mai 2013 ·

În cursul dimineţii de ieri au depus documentele SC Grup Feroviar Român, Omnitrax INC şi Asocierea SC Transferoviar Grup SA şi Donau - Finanz GMBH

Toți trei s-au precalificat. Ofertele celor înscrişi pe "lista scurtă" vor fi depuse, pentru etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, la sediul ministerului, în plic sigilat, până în data de 5 iunie, ora 16:00

Documentaţia pentru participarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă, până ieri la termenul limită, de aceiaşi trei investitori, respinşi la etapa anterioară din cauza faptului că oferta nu era completă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, până ieri la ora 13,00, ora limită de depunere a ofertelor de participare la etapa de precalificare pentru procedura de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" - S.A., au depus documentele SC Grup Feroviar Român (ora 8,00), Omnitrax INC (ora 12,27) şi Asocierea SC Transferoviar Grup SA şi Donau - Finanz GMBH (ora 12,37).

Toate cele trei companii, singurii investitori care au depus documentaţia pentru privatizarea CFR Marfă, s-au precalificat pentru etapa următoare a procesului.

"Ministerul Transporturilor vă informează că Grup Feroviar Român, OmniTRAX şi asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz GmbH s-au calificat în etapa următoare a procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă. În urma evaluării documentaţiilor depuse toate cele trei companii sunt înscrise pentru etapa a doua a procedurii de achiziţie", a comunicatcaseară ministerului Transporturilor.

Pentru etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, ofert

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 31 minute
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Schimb inedit de prizonieri între Rusia și Ucraina. Cum au ajuns ostatici preoți din cele două țări

Ziare.com acum o ora
Rusia şi Ucraina au anunţat sâmbătă, 29 iunie, că au efectuat un schimb de prizonieri care a implicat mai mulţi preoţi. Este un transfer inedit de civili care survine după un schimb de zeci de soldaţi la începutul acestei săptămâni. Potrivit preşedi

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 49 minute
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Președintele FITS, Constantin Chiriac, dus cu Ambulanța la spital. I s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea Celebrităților din Sibiu

G4Media acum 53 minute
Constantin Chiriac, președinte FITS și director al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a fost dus cu ambulanța la spital după ce i s-a făcut rău la decernarea stelelor de pe Aleea celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu, transmite Turnul Sfa

Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei

News.ro acum 32 minute
Ciclistul francez Romain Bardet s-a impus sâmbătă în prima etapă a Turului Franţei. La 33 de ani, Romain Bardet (DSM–Firmenich PostNL) a câştigat prima etapă a Turului Franţei ediţia 2024, etapă începută la Florenţa şi încheiată la Rimini. Este a pa

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum o ora
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Mediafax acum o ora
Până la ora 20.00, se anunţă averse torenţiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de mici dimensiuni în judeţul Olt: Iancu Jianu, Vulpeni, Dobreţu, judeţul Vâlcea: Bălceşti, Fârtăţeşti, Şuşani,

România, în top cinci al suporterilor de la Euro 2024, din Germania

Ziua Constanta acum o ora
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

31°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°