În primăvara anului 2008, când filiala vrânceană a partidului condus de Gigi Becali trecea dintr-o criză în alta, prin detronări de lideri şi plecări de membri spre alte zări (partide) mai luminoase şi atrăgătoare, mi s-a întâmplat un lucru care, astăzi, merită cunoscut.

Mă întâlnisem, ocazional, cu un om de afaceri potent, din Vrancea, pe care îl ştiu de vreo 30 de ani şi cu care mă salut, din respect reciproc, ori de câte ori ne întâlnim.

Aşa am făcut şi atunci, iar omul de afaceri m-a oprit şi, după câteva schimburi de amabilităţi, mi-a făcut o propunere:„Radule, eu sunt bun prieten cu Becali. De câte ori merg la Bucureşti îl sun să ne vedem câteva minute. La fel face şi el când vine la Focşani. Ultima dată când am stat de vorbă, mi-a spus că are mari probleme cu filiala PNG din Vrancea, că preşedinţii pe care îi pune sunt contestaţi şi lasă partidul baltă, riscând să nu aibă în judeţ măcar consilieri locali.M-a rugat să mă interesez de un om cu experienţă; unul care a condus la viaţa lui o afacere, un manager apreciat şi respectat. Eu m-am gândit şi la tine. Am numărul lui de telefon, te pun în legătură cu Gigi şi-ţi spun eu că va fi bine. Te rog să accepţi! Te umple de bani!”

Propunerea interlocutorului m-a luat prin surprindere. Mai ales că, eu, îmi exprimasem public, cu multe prilejuri, prin zeci de editoriale, prin emisiuni la radio şi la posturile locale de televiziune, dezgustul faţă de modul în care se face politică în România, la nivel central şi local, în ziua de astăzi, asemenea şi cu privire la goana după îmbogăţire a multor oameni de partid şi de afaceri care nu urmăresc decât să dea „ţepe” statului, partenerilor, nu contează cui. L-am fixat cu privirea şi i-am dat răspunsul: crezi că eu şi liderul PNG suntem compatibili; ne potrivim în vreun fel la ceva? El: mă, ascultă la mine, te umple de bani! Eu: n-am nevoie de banii lui! Vreau