Pe lista aniversărilor UNESCO din 2013 figurează nume de seamă ale patrimoniului cultural mondial: savantul medieval Avicenna (un mileniu de la naştere), filosoful Søren Kierkegaard şi compozitorii Richard Wagner şi Giuseppe Verdi – de la naşterea cărora s-au scurs 200 de ani. În Franţa sunt aduse în prim-plan numele lui Diderot (300 de ani de la naştere) şi al lui Albert Camus (centenar). În Egipt se serbează 150 de ani de la naşterea scriitorului Qasim Amin. Iar în Grecia anul 2013 se mai numeşte şi Anul Kavafis. Admiratorii greci şi de pretutindeni ai operei sale ştiu însă că în cazul poetului lor preferat este vorba întotdeauna de o dublă aniversare. Cercul vieţii acestuia s-a închis în ziua când împlinea 70 de ani, pe un pat de spital în acelaşi oraş în care se născuse, Alexandria egipteană. Aşadar, în ziua de 29 aprilie 2013 prietenii lui Kavafis îşi vor aminti că se împlinesc 150 de la naştere şi 80 de ani de la moartea idolului lor, îi vor evoca personalitatea, rămasă până astăzi enigmatică, în pofida rafturilor tixite de tomurile ce i-au fost dedicate, îi vor citi şi reciti versurile descoperindu-i şi redescoperindu-i noi sensuri, noi nuanţe.

Konstantinos Kavafis şi-a petrecut aproape toată viaţa în metropola de pe malul Nilului, pe care a părăsit-o doar pentru a face câteva scurte călătorii. Cele 253 de poeme ale sale, numărând aproape 5 000 de versuri, au călătorit însă pretutindeni. Puţine sunt limbile în care să nu fi fost tălmăcite fie şi câteva poeme din Kavafis. Kavafis a fost citit şi tradus ca niciun alt poet grec, având un uriaş ecou în rândul publicului cititor, în timp ce alţi poeţi contemporani sau mai noi au fost uitaţi şi au căzut în anonimat.

„Care sunt elementele care atrag şi emoţionează orice cititor atunci când îl citeşte pe Kavafis?” – se întreabă Dimitris Daskalopoulos, unul dintre cei mai harnici exegeţi greci ai săi. Şi t