Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste în Capitală față de culturile modificate genetic

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Împotriva gigantului american Monsanto, specializat în producţia de seminţe modificate genetic, au ieşit în stradă protestatari din 55 de ţări.

Bucureştenii şi clujenii s-au alăturat acestei manifestaţii, zeci de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat sâmbătă după-amiază, în zona Eroilor din Capitală.

“Vrem etichetarea produselor la raft astfel încât să putem afla dacă vreunul dintre ingrediente a fost modificat genetic. Avem acest drept şi nu vom renunţa la el", a declarat unul dintre organizatori.

Ajunşi în parcul de lângă Operă, protestatarii au afişat pancarte cu mesaje precum "Vrem natură naturală", "Poftă bună la prânzul modificat genetic "Ştiulete modificat genetic".

Aceştia au scandat împotriva producătorilor de organisme modificate genetic şi s-au arătat hotărîţi să continue acţiunile.

O manifestare similară a fost programată şi la Cluj-Napoca, dar şi în alte sute de oraşe din peste 50 de ţări.

Au fost şi incidente, un bărbat ajungând la Secţia 17 după intervenţia dură a forţelor de ordine, după ce acesta a intrat în conflict cu un jurnalist.

Protestatarii au plecat ulterior în marş pe traseul Bd. Mihail Kogălniceanu - Bd. Regina Elisabeta - Piata Universităţii, cu oprire la Ministerul Agriculturii-Bd. I. C. Brătianu-Piaţa Unirii.

Protestul din Bucureşti a fost organizat de mai multe asociaţii ale societăţii civile, printre acestea, ReGeneration, EcoRuralis, InfOMG şi Grupul de Iniţiativă "Activişti Fără Frontiere".

În Bucureşti, protestul a început la ora 15.30, iar în Cluj, la ora 18.00.

Primele culturi de plante modificate genetic au fost introduse în Romania în 1998. Este vorba despre 14 varietăţi de soia.

Culturile au fost însă interzise un an mai târziu. Ulterior însă, autorităţile europene, şi apoi cele române, au aprobat pentru cultivare un soi de porumb modificat genetic, rezistent la dă

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum 32 minute
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

România va prelua pentru şase luni comanda unei grupări navale NATO

News.ro acum 36 minute
România va prelua, pentru şase luni, comanda unei grupări navale NATO, care activează în Marea Mediterană, au anunţat reprezentanţii Forţelor Navale Române.

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum 40 minute
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară / Cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că valul de căldură se extinde în întreaga ţară, fiind emis cod galben şi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. ”Valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare p

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum 58 minute
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 3 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 3 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°