Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falub: ”Mă aşteptam să-i călcăm în picioare. Poate asta ne este valoarea, atâta putem şi atâta vrem”

Publicat in Liga2, sâmbătă 25 mai 2013 ·

Până la meciul din această seară, UTA a câştigat toate partidele returului în faţa propriilor susţinători. Poli, FC Olt, Luceafărul Oradea, FC Argeş au plecat cu mâna goală de la Arad, însă mai modesta FC Maramureş a reuşit să strice seria pozitivă a arădenilor.

„Îmi pare rău că nu am reuşit să câştigăm la ultimul nostru meci acasă. Cred că am dominat meciul, ne-am creat şi destule situaţii de gol, dar nu am reuşit să desfacem o echipă care de multe ori s-a apărat în zece oameni. Aveam jucători care puteau face diferenţa şi în aceste condiţii, dar nu s-a întâmplat asta. Sincer vă spun că mă aşteptam să-i călcăm în picioare dacă aveam orgoliu ca echipă, dar, din păcate, nu ne-am dorit atâta de mult să câştigăm pe cât am crezut eu. Asta e, până la urmă poate asta ne este valoarea, atâta putem şi atâta vrem”, a considerat Adrian Falub, care se aştepta mai mult în special din partea fotbaliştilor bine cotaţi din ofensivă. „Voiculeţ, Laso, Dosso sau Badea aveau posibilitatea să facă diferenţa cu nişte adversari inferiori, dar nu au făcut-o”, a adăugat „principalul” UTA-ei.

Rugat să comenteze reacţia nervoasă a lui Adrian Marţian în vestiar, după meci, Falub a spus: „E normal să fie supărat când nu poţi s-o baţi pe FC Maramureş, o echipă care se luptă la retrogradare. Era un meci de câştigat pentru nişte jucători cu experienţă. Are dreptate astăzi. Vom decide împreună cine va rămâne şi cine nu. Cât voi fi eu la echipa asta vom lua hotărâri împreună în ceea ce-i priveşte pe jucători”.

Tehnicianul a deplâns şi abseneţele lui Kovacevic şi Feussi. „Erau doi jucători cu experienţă, care ştiu să gestioneze momentele importante şi azi ne-ar fi dat un mare plus mai ales pe faza de construcţie. L-aţi văzut şi dumneavostră pe Bîrză cum s-a răzgândit de nu ştiu câte ori să centreze în careu, când asta era una dintre sarcinile sale. Şi au mai fost j

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Planul Roșu activat după un grav accident rutier! Un autocar cu peste 50 de persoane și un autocamion, implicate

Ziua Constanta acum 3 ore
Planul Roșu de intervenție a fost activat în această dimineață începând cu ora 7.00 în județul Sibiu în urma unui accident rutier. Potrivit IGSU, este vorba despre un autocar care a ieșit în afara părții carosabile pe raza localității Porumbacu de S

UPDATE - Zi de doliu la Premariacco, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de la Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 2 ore
Primarul localităţii Premariacco, Michele De Sabata, a declarat luni zi de doliu local, după ce trupul neînsufleţit al lui Cristian Molnar a fost găsit la 24 de zile de la tragedia de pe râul Natisone. Consulatul General al României la Trieste este

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de caniculă! Se vor înregistra temperaturi cuprinse între 33 și 35 de grade

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo de caniculă ce vizează mai multe județe din țară. Astfel a fost emisă o avertizare cod galben de val de căldură persistent, disconfort termic ridicat valabilă astăzi 24 iunie 2

Netanyahu anunţă sfârşitul confruntărilor armate ”intense” la Rafah. ”Asta nu înseamnă că războiul este pe cale să se termine”

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că luptele ”intense” împotriva Hamas la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde armata israeliană desfăşoară o ofensivă terestră, sunt ”pe punctul de a se încheia”, relatează AFP. ”Faza intensă a luptelor î

UPDATE - Luni încep alegerile pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă / Doi dintre candidaţi s-au retras / În primele două ore de la începerea scrutinului online, au votat 2.000 de membri USR

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor pentru preşedinţia USR are loc luni şi marţi. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online. Candidatura a şase membri USR a fost validată în cursa pentru preşedinţia form

24 iunie - Ziua Avocatului Român

Ziua Constanta acum 22 minute
În fiecare an, la 24 iunie, este celebrată Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, ce reprezintă o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat și a rolului avocatului în statul de drept. Avocații reprez

Prognoză specială pentru Capitală: Maxime de până la 35 de grade Celsius

Mediafax acum o ora
Astfel, de luni până marţi la ora 10.00, în Capitală, valul de căldură va persista, disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări

Clasamentul WTA: Cîrstea, în continuare jucătoarea din România clasată cel mai bine. Ce loc ocupă Halep

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea este în continuare jucătoarea de tenis din România clasată cel mai bine în ierarhia WTA, conform clasamentului dat publicităţii luni. Cîrstea se menţine pe locul 29, cu 1675 puncte. În clasamentul WTA de luni, a doua româncă este Ana

Radu Tudose, patronul firmei de lactate din Ibăneşti, a murit ca un erou. Bărbatul a încercat să-și salveze angajații căzuți într-un bazin de decantare

Cancan acum 13 ore
Radu Tudose a fost patronul firmei de lactate din Ibăneşti, locul unde în ziua de Rusalii s-a produs o adevărată nenorocire. Bărbatul s-a stins din viață în încercarea de a-și salva angajații. Doi muncitori au murit, iar un altul a ajuns în stare gr

Circulaţia trenurilor, afectată de vremea rea

Mediafax acum o ora
„În cursul acestei zile (luni - n.r.), mai multe trenuri înregistrează întârzieri din cauza condiţiilor meteo nefavorabile ce au condus la căderi de copaci în gabaritul căii ferate şi la întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică, cu

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
joi

20°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/25°
mar.

15°/25°
mie.

16°/28°
joi

17°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

27°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/30°