Cel mai nou protocol semnat între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii îi face pe agricultorii clujeni să se ia cu mâinile de cap. Potrivit actului, preoţii le vor putea da sfaturi agricultorilor, pentru a putea accesa cât mai multe fonduri europene.
Potrivit celui mai nou protocol semnat la mijlocul lunii mai între cele două instituţii, preoţii ortodocşi vor fi noii consultanţi economici europeni de la ţară. Agricultorii şi fermierii clujeni vor putea primi sfaturi despre cum să acceseze cât mai mulţi bani europeni, după slujba de la biserică.
Preoţii clujeni susţin că întâi de toate, ar fi utile nişte cursuri de perfecţionare şi un comunicat oficial prin care să li se explice clar ce au de făcut.
"Ca să putem lumina pe alţii şi noi trebuie să fim luminaţi. Nu ştiu care va fi rolul nostru, pentru că încă nu ştim nimic oficial, nici de la protopopiat nici de la Arhiepiescopie, am vorbit şi cu alţi preoţi. Bănuiesc că ne va chema că altfel nu ştim ce să le spunem oamenilor, dacă noi nu ştim. Noi la fiecare slujbă ne rugăm pentru îmbelşugarea roadelor pământului. Există rugăciuni pentru secetă, pentru prea multe ploi, se fac rugăciuni pentru daunători - care se fac dintotdeauna - rugăciunile Sfântului Trifon. Dumnezeu ştie cum va fi", a arătat, pentru ZIUA de CLUJ, părintele Vasile Tarţa din Ceanu Mare.
Preotul susţine că ceea ce lipseşte, dincolo de o informare a agricultorilor e crearea centrelor de colectare. Sătenii susţin că parteneriatul dintre Ministerul Agriculturii şi Patriarhie este cel puţin inedit. "A mai fost şi cu caravana şi în Geaca şi în Ţaga şi în Cătina şi ce au rezolvat? Până la urmă, noi ştim ce se întâmplă, dar din astea chiar nu am mai auzit. Să-i trimită pe preoţi la cursuri? Mi-ar plăcea să fiu la o slujbă din aia", a mărturist M.R., din comuna Ţaga.
Preoţii vor promova atât măsurile de sprijinire a agricu