Locuitorii comunei hunedorene Densuş îşi aleg astăzi primarul.
La nici un an de la alegerile locale, locul ocupat de Sorin Ştefoni a fost vacantat după ce acesta a fost numit secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Vârstnicilor. Peste 50 de angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale sunt mobilizaţi pentru a veghea la buna desfăşurare a scrutinului.
„În atribuţiile forţelor de ordine intră, pe lângă paza celor 5 de secţii de votare, asigurarea liniştii şi a ordinii publice pe o rază de 500 de metri în zona secţiilor de vot”, a precizat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
USL, PDL şi PP DD sunt cele trei alianţe şi partide politice care au candidaţi în alegerile parţiale din comuna Densuş. Din partea USL candidează pentru fotoliul de primar, Traian Bugari, membru PNL. Acesta este actualul viceprimar al comunei Densuş.
Candidatul Partidului Democrat Libral este Mircea Grozoni, în timp ce PP DD a furnizat cel de-al treilea candidat la primărie, acesta fiind Eduard Mironel Dinişoni.
Monika Baciu