Desi nici politologii, nici Justitia n-au cazut de acord daca asta-vara a fost sau n-a fost lovitura de stat, lovitura de palat sau puci militar, din timp in timp fostii combatanti prezidentiali, activisti si oameni din presa, continua sa foloseasca aceeasi munitie expirata, reamintindu-ne ca nu am scapat inca de spectrul unei astfel de amenintari.
Asa cum se intampla intotdeauna cand lucrurile nu raman clarificate nici stiintific, nici juridic, scenariile sunt realimentate cu aceiasi combustibili usor inflamabili: majoritatea parlamentara de peste 70% pregateste alte lovituri de stat, de aceea vrea sa scada cvorumul la referendum, de aceea vrea sa ii interzica actualului presedinte intrarea in combinatii politice post-mandat.
Se mizeaza in continuare pe lipsa de informare corecta a cetatenilor, iar amenintarea cu lovituri de stat trebuie sa stea deasupra capului nostru ca o alta sabie a lui Damocles pentru a se putea beneficia politic de pe urma ei.
Joaca de-a puciul
De ce n-a iesit nicio autoritate judiciara sa spuna cu claritate daca a fost sau n-a fost puci acum aproape un an? De ce n-au cazut de acord istoricii, analistii politici, sociologii asupra termenilor corecti ai bataliei politice din 2012?
Din aceeasi pricina din care, din 1989 si pana azi, n-au fost in stare sa definitiveze dosarele Revolutiei si ale mineriadelor ori sa cada de acord asupra desfasurarii evenimentelor: politizarea absurd-grotesca si partizanatul politic.
Or lucrurile sunt de o simplitate maxima: suspendarea presedintelui de catre Parlament nu poate fi interpretata ca puci fiindca e prevazuta in Constitutie. Nu a dus la schimbarea autoritatii in stat, nici a regimului.
Orice puci, de obicei, militar, presupune interventia fortelor armate, a serviciilor secrete (aflate intotdeauna in tabara pucistilor), are
