După bungee-jumping, parașutism sau snowboarding prin munți abrupți pare că inventivitatea celor dependenți de adrenalină ar fi trebuit să fie satisfăcută. Practicarea unui sport mai recent, numit slacklining, arată însă că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Cu măiestria și siguranța lui Spiderman, tinerii care se încumetă să umble pe o chingă de cel mult 2,5 centimetri lățime, la înălțimi care pot atinge și zeci de metri, știu ce înseamnă să te afli pe marginea abisului. Și anume acest sentiment îi determină să se întoarcă aici din nou și din nou.

George Lungu are 25 de ani, e student în Timișoara și, de aproape un an, face “highline”, cel mai periculos mod de slacklining. Adică, merge pe chingă la mare înălțime. Anii de snowboarding l-au făcut să-și dorească mai mult, iar acum asta înseamnă mersul pe chingă prinsă între două puncte fixe. E ceva ce face împreună cu prietenii. ”Primul gând a fost că vreau pe chinga aia cât mai sus”, mărturisește tânărul. George a învățat să parcurgă chinga în doar două săptămâni, antrenându-se în Parcul Botanic. Mai sus înseamnă mai sus, așa că la nici două luni a trecut Bega pe chingă, iar apoi curtea interioară a fostei cazarme imperiale, între două ferestre opuse de la etajul trei. Examenul în nebunie și l-a dat însă în Caraș, la Secu, unde, ca într-o versiune modernă a ruletei rusești, a trecut pe chingă, la o altitudine de 40 de metri. ”Coarda e aceeași la orice altitudine te dai. Cu cât urci mai sus, cu atât creierul tău lucrează altfel. În parc, e banal să mergi pe chinga ridicată la un metru, totul îți e familiar, ai repere în jur, copaci, oameni, ești ca un hamster într-o sferă. La 40, 50 de metri altitudine, chinga e singurul tău reper. Te simți foarte bine și singur”, își amintește, relaxat, slackerul.

Slacklining-ul prinde tot mai mult la tinerii cu cinci minute mai curajoși decât cei care se rezumă l