Firma soției fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, a donat USL, în toamna anului trecut, 56.000 de lei pentru campania electorală. Imediat ce Uniunea a câștigat alegerile și s-a instalat la putere, Viorica Dobrițoiu a primit un contract 5, 6 de milioane de lei de la Compania de Autostrăzi
Pe ultima sută de metri a campaniei electorale din toamna anului trecut, firma TMS România, care e controlată de către Viorica Dobriţoiu, soţia fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a donat Uniunii Social Liberale (USL) 56.000 de lei, pe 8 noiembrie 2012. Fostul ministru a candidat din partea USL pentru un post de senator pe care, în urma alegerilor din 9 decembrie 2012, l-a şi câştigat. Cu două zile înainte de Revelion, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a atribuit firmei TMS România un contract în valoare de 5.602.611 de lei, adică de peste o sută de ori mai mare faţă de suma donată USLului.
Licitaţia s-a desfăşurat doar cu firma lui Dobriţoiu
Potrivit informaţiilor oferite de site-ul e-achiziţii.com, modul în care CNADNR a atribuit acest contract a fost prin licitaţie deschisă. Interesant e faptul că licitaţia s-a desfăşurat cu o singură firmă, cea a soţiei fostului ministru al Apărării. Fără să aibă concurenţă, TMS România a câştigat licitaţia fără nicio emoţie. Pentru suma de 5,6 milioane de lei (aproximativ 1,3 milioane de euro), firma Vioricăi Dobriţoiu urmează să ofere pentru următorii patru ani „servicii de reparare şi întreţinere, inclusiv achiziţie de piese şi materiale, pentru autoutilajele Unimog, Caterpilar şi echipamente”.
Abonată la contracte cu statul
Din 9 februarie 2008 până în prezent, firma Vioricăi Dobriţoiu a obţinut contracte de la CNADNR în valoare de 34,6 milioane de lei, adică 8,2 milioane de euro, potrivit siteului e-achiziţii.com, care are informaţii doar din ultimii cinci a