Afirmaţiile Papei Francisc sunt, uneori, pe cât de interesante, pe atât de riscante, deoarece îşi au originea în cele două calităţi ale papalităţii: cap al Catolicismului şi şef de stat. Însă Ortodoxia dâmboviţeană ar putea lua aminte măcar la lecţia de comunicare a Vaticanului.

Sistematic, presa internaţională şi autohtonă relatează câte ceva din cuvântările Papei. Dacă ne uităm doar la trei dintre recentele cuvântări ale Papei Francisc, sesizez că ele sunt deopotrivă interesante, dar şi riscante.

Acestea sunt: „Singura cale a Bisericii de a merge înainte este slujirea nu puterea“, „Domnul ne-a mântuit pe toţi, pe toţi, prin sângele lui Cristos, pe toţi, nu doar pe catolici. Pe toţi. Şi pe atei? Da, şi pe ei! Pe toţi.“ şi, chiar ieri „Respingeţi idolul profitului, redaţi solidarităţii dreptul de cetăţenie“.

Mi se par interesante, din perspectivă misionară, pentru că:

1. Abordează subiecte actuale. Biserica este un permanent răspuns al divinităţii la problemele care frământă omul. Însăşi Mântuitorul oferă adeseori răspunsuri şi soluţii la problemele curente ale auditoriului.

2. Se aplică, în mod eficient, metode de comunicare misionară. Efectul poate fi unul benefic pentru imaginea Catolicismului, dar şi pentru legătura acestuia cu diverse instituţii de presă.

3. Deschid şi apropie Biserica de un Occident secularizat şi secularizant. Necesităţile misionare contemporane includ şi ieşirea Bisericii dincolo de ziduri, coborârea de la amvon în stradă, în căutarea sufletelor rătăcite, conform pildei similare, rostite de Hristos.

4. Fiind liderul unui Apus formator de civilizaţie, Papa oferă şansa unirii diverselor voci ale creştinismului într-un cor al luării comune de atitudine în faţa provocărilor contemporane ale civilizaţiei apusene.

Însă, din perspectiva omului politic, afirmaţiile Papei sunt riscante deoarece:

1.