O aeronavă Tarom, care plecase de la Roma și trebuia să ajungă la Iași, a cerut permisiunea turnului de control al Aeroportului din Timișoara pentru a ateriza de urgență. Unul dintre călători, o femeie în vârstă de 45 de ani, a leșinat imediat după decolarea aeronavei.
Inițial, membrii echipajului au crezut că femeia a suferit un preinfarct. În secunda următoare, echipajul a cerut permisiunea să aterizeze la Timișoara, unde o ambulanță a așteptat aeronava.
Doctorii au reușit să o stabilizeze pe femeie și au stabilit că aceasta suferise un atac de panică. Pentru a vedea cât de bună este starea de sănătate a femeii, dar și pentru a se stabili dacă aceasta mai poate călători cu avionul, pacienta a fost transportată la Spitalul Județean din Timișoara.
Codruţ Păunescu