Mănăstirea Paltin din comuna Petru Vodă este, de câteva zile, loc de pelerinaj. Mai mult decât de obicei. Zeci de credincioși din toate colțurile țării vin, cu mic, cu mare, să se roage pentru sănătatea părintelui Iustin, ultimul mare duhovnic al țării, a cărui stare de sănătate este mult șubrezită, dar stabilă. În fața porții mănăstirii, mașini cu numere de Bacău, Suceava, Harghita, București și din multe alte colțuri ale țării. În curte, în fața chiliei în care părintele, atât de iubit și căutat de credincioși, își duce, cu demnitate, suferința, câteva zeci de oameni- mireni, călugări și maici, cu fețele în pământ, se roagă, unii cu lacrimi în ochi, pentru sănătatea sfântului părinte. Totul într-o liniște totală. Doar câțiva copii mai rup din tăcerea așternută peste întregul așezământ, însă sunt imediat corectați de mama lor. „Nu mai țipați, vă aud măicuțele și se supără pe voi”. „Am făcut ce mi-a spus părintele și trăiesc!” Unii din cei veniți să se închine au povești de viață foarte interesante, strâns legate de părintele Iustin. Un asemenea exemplu este și o doamnă venită din județul Harghita, bolnavă de cancer. Vorbește deschis, cu zâmbetul pe buze, despre suferința sa, la fel cum vorbește despre întâlnirea pe care a avut-o cu părintele și despre faptul că Sfinția sa i-a spus să creadă că va trăi. A crezut, și trăiește! „Am fost diagnosticată cu cancer în urmă cu patru ani. În starea de disperare în care eram mi-am dorit foarte mult să vin aici. Și am făcut acest lucru în toată perioada chimioterapiei și radioterapiei, în fiecare zi de joi. Numai cât am stat la pat nu am reușit să ajung aici. Veneam absolut distrusă. Atunci a fost prima oară când l-am văzut pe părintele Iustin. În noiembrie se împlinesc patru ani de la ultima mea întâlnire cu dânsul. Țin minte că am intrat în chilia părintelui, o încăpere mică. Sfinția sa avea și o pisică. Se putea citi pe fața