Am plecat la Târgu Jiu, ca să joc tenis în turneul ITF Mirual Top Cup, cu un orizont de aşteptare destul de neguros. Sunt pe trei sferturi oltean şi un sfert bucovinean, aşa că îmi cunosc consângenii din Oltenia profundă – de regulă, nu-i dau ordinea şi curăţenia afară din casă.
După primul meci, m-am dus la Coloana Infinită. În parcul cel mare care o înconjoară, mi s-a părut în primele clipe că mă aflu pe undeva prin Elveţia.
Sau la Wimbledon. Discul de gazon central, imens, tuns şi îngrijit impecabil. O mireasmă ameţitoare de iarbă cosită. Alte mii de metri pătraţi de pajişte perfectă şi o pereche singuratică de îndrăgostiţi heterosexuali stând pe o pătură. Poliţistul comunitar, aflat cam în luna a opta, nu-i goneşte de pe iarbă, în schimb când pune geana pe cineva aşezat cu picioarele pe bancă îi strigă de la distanţă să şi le dea jos.
Cât vedeam cu ochii, pe aleile cu pietriş mărunt şi pe verdele ierbii, nicio hârtiuţă, niciun chiştoc, niciun pet sau vreun pahar de plastic strivit. Şi vizitatorii nu lipsesc, grupurile de turişti şi de elevi vin unele după altele să pipăie Coloana, că de văzut o văd şi în poze.
Am mers o tură desculţ prin iarbă în jurul axei cosmice imaginate de Brâncuşi. Pe urmă am trecut şi pe la Poarta Sărutului, pe Aleea Scaunelor şi am ajuns la Masa Tăcerii - dincolo, era Jiul. Calcarul ei părea patinat, ca şi cum nişte oameni de piatră ar fi stat la masa de piatră şi ar fi mâncat în fiecare zi, dar şi asta mi s-a părut firesc în curăţenia uluitoare păstrată de-a lungul întregii linii drepte care încheagă amintirea eroilor căzuţi în primul Război Mondial.
Am parcurs Calea Eroilor în sens invers decât a gândit-o Brâncuşi, din eternitatea Coloanei, trecând prin crucea Bisericii Sfinţii Apostoli, până la primul monument al vieţii, apa Jiului.
Dar dacă n-ai inspiraţia să te opreşti şi o iei pe firul apei,
