Autor a peste patruzeci de volume ori­ginale, Constantin Abăluţă, reprezentant al şaptezecismului în literatura română, este cunoscut şi ca un foarte bun tra­du­cător din literatura franceză şi uni­ver­sa­lă. Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris, volum de proze poetice, apărut în 2012, la Éditions du Cygne, Paris, are un corespondent într-o altă carte publicată de autor, cu titlu aproa­pe identic, dar propunând ca figură do­mi­nantă oraşul Bucureşti: Întâmplări ima­ginare pe străzile Bucureştiului. Etalate pe optzeci de pagini, păstrând, aşadar, for­matul obişnuit al unui volum de poezie, miniprozele lui Constantin Abăluţă nu sunt introduse prin titluri. Aceasta func­ţionează ca o trăsătură specifică genului liric, practicată într-un anumit tip de poezie modernă şi postmodernă. E in­te­re­sant că fiecare pseudo-povestire debu­tea­ză monocord, cu mici variaţiuni im­pu­se de modalitatea de construcţie a ver­bu­lui din propoziţia respectivă. Dans la rue de l’Abbayeil y a (Dans l’impassede la Ba­leine il y a) sau La rue de Balzacabrite sau Au 45, rue Ferrus, habite sauLongeant la rue Daguerre – iată gama redusă de for­mu­le introductive. Intrarea în scenă a ele­mentului inedit, un personaj sau o clă­dire, de obicei, se face rapid. De fapt, ci­titorul este atras într-o cursă nebu­neas­că, declanşată de scriitor, prin la­bi­rin­tul unor străzi imaginare care îm­­prumută ceva din tiparul cartierelor cu care suntem familiarizaţi. De aici pro­vi­ne şi nota de autenticitate. Textele sunt decupate într-o jumătate de pagină, în două, maximum trei, nu li se permite, aşadar, să se-ntindă inutil, totul se con­su­mă lapidar, ca şi când povestitorul ar parcurge, în timp ce scrie, strada despre care tocmai vorbeşte. E o simultaneitate generată de textul însuşi.

În altă ordine de idei, Péripéties quasi-imaginaires dans les rues de Paris e o carte fără cuprins