Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce declaraţie politică a susţinut deputatul Florin Gheorghe

Publicat in Ziua Constanta, marți 28 mai 2013 ·

Deputatul PDL de Constanța Florin Gheorghe a susținut o declarație politică în care a vorbit suveranitatea poporului. Redăm mai jos, integral, declarația susținută cu titlul: „Poporul este suveran!”

„Îngrijorat de anumite hotărâri ale majorității parlamentare exprimate prin voința senatului, am hotărât să susțin astăzi în fața dumneavoastră, o declarație politică ce are ca subiect referendumul și validarea lui.

La fel cum am afirmat și în titlu, în Constituția României se spune hotărât că poporul este suveran. Dar poporul nu este neapărat majoritatea celor ce vin la vot, dar nici majoritatea celor ce plătesc taxe și impozite, ci o mare parte a celor cu cetățenia română, fie că locuiesc în interiorul granițelor țării, sau în afara lor. El întotdeauna se exprimă, nu prin fraze sofisticate, ci prin formulări hotărâte de da sau nu.

Temeiul democrației și anume luarea unei decizii, cu cel puțin jumătate din jumătatea necesară a celor cu drept de vot, este astăzi periclitat prin intenția de confirmare a unui cvorum de 30%. Procentul este aleatoriu, de ce nu 29% , sau 31%? Nu există justificare rațională, logică, democratică, sau istorică pentru acest procent. Este inadmisibil ca un număr restrâns de oameni să hotărască în numele tuturor în chestiuni fundamentale, căci la așa ceva se referă un referendum.

Dincolo de consecințele scandalului de vara trecută, și dincolo de recomandările comisiei de la Veneția, trebuie să ne gândim la implicațiile pe termen lung a unei astfel de legi. Nu facem legi împotriva unei persoane!

Dacă revizuirea Constituției și adoptarea faimosului proiect de regionalizare, vor avea dificultăți în toamnă din cauza absenteismului la vot, trebuie găsită o soluție de mobilizare, și asta este datoria USL-ului, deoarece au fost creditați cu 2/3 din opțiunile electorale. Poporul în majoritatea lui și-a pus baza în ei, pentr

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tricolorii la Euro 2024: Echipele de start la meciul Belgia – România

News.ro acum 37 minute
Echipele de start la meciul Belgia – România, de la Koln, programat la ora 22.00, în grupa E a Campionatului European: BELGIA: 1. Casteels – 3. Theate, 4. Faes, 5. Vertonghen, 7. De Bruyne-cpt., 8. Tielemans, 10. Lukaku, 14. Lukebakio, 21. Castagne,

Euro 2024 - Portugalia învinge Turcia şi are asigurat locul în optimile de finală

Mediafax acum 39 minute
Bernardo Silva de la Manchester City a deschis scorul la jumătatea primei reprize, cu un şut din prima, după ce centrarea lui Nuno Mendes, de pe stânga, a fost deviată norocos. Un autogol hilar a dublat avantajul Portugaliei, când fundaşul Samet Aka

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 2 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum o ora
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 3 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 3 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

26°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°