Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carnea de porc se va scumpi cu 12-15% până la sfârşitul anului

Publicat in CityNews Alba, marți 28 mai 2013 ·

Preţul cărnii de porc va fi majorat cu 12-15% până la sfârşitul anului din cauza costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, potrivit producătorului şi distribuitorului de carne ambalată Carmolimp.

Creşterea preţului cărnii de porc de pe piaţa locală este iminentă în acest an, având în vedere trendul crescător al costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, dar şi schimbărilor legislative la nivelul Uniunii Europene, potrivit Carmpolimp.

"Crescătorii şi procesatorii au amânat scumpirea produselor din carne de porc pentru a evita scăderea şi mai mare a consumului, asumându-şi creşterile de preţ la furaje şi la utilităţi. Mulţi dintre procesatori nu mai pot susţine aceste creşteri, astfel că vor opera majorări de preţ la raft. Estimăm că până la finele anului creşterile vor fi de 12-15%, iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%", a declarat marţi, într-un comunicat, Olimpiu Soneriu, directorul general al Carmolimp, citat de Mediafax.

Potrivit producătorului, până la recolta din acest an preţul furajelor va continua să crească, materia primă provenind din stocurile aflate în scădere. În acelaşi timp, pentru lunile iulie-august este anunţată o perioadă secetoasă, care va afecta în special culturile de porumb, principala plantă furajeră utilizată în creşterea porcilor.

Acestora li se adaugă şi creşterea preţurilor la porcii mici pe care fermierii români îi cumpără din Europa de Vest.

"Uniunea Europeană are în vedere, de asemenea, implementarea directivelor cate reglementează spaţiul minim pe cap de animal sau de pasăre. Procesatorii vor fi nevoiţi să implementeze aceste directive, astfel că vor fi nevoiţi să investească în adaptarea fermelor la noile condiţii. Este de aşteptat ca producţia să scadă în urma introducerii acestor măsuri din a doua par

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 34 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 42 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum o ora
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Ziua Drapelului, azi la Braşov

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua Drapelului Naţional al României va fi marcată azi, 26 iunie, şi la Braşov. Instituţia Prefectului şi Garnizoana Braşov organizează, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, o ceremonia militară la care vor participa autorităţi locale şi judeţene

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 13 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Doi ucraineni, coborâţi din munții Maramureşului şi predaţi echipei medicale

G4Media acum 9 ore
Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti de frontieră şi au fost coborâţi din munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°