Cel mai titrat antrenor din istoria Stelei salută iniţiativa „roş-albaştrilor” de a petrece câştigarea campionatului în oraş, alături de suporteri Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
La doar 48 de ore distanţă faţă de jocul susţinut la Turnu Severin, 1-1 cu echipa locală, CS, Steaua va disputa ultima partidă din acest sezon. „Roş-albaştrii” întâlnesc astăzi formaţia FC Braşov (ora 18.00, Digi Sport 1), pe „Arena Naţională” din Bucureşti, în ultima etapă din Liga I la fotbal.
Deşi trupa pregătită de Laurenţiu Reghecampf şi-a adjudecat titlul de etape bune, acest meci este unul special pentru toţi steliştii. Asta deoarece Rusescu şi colegii săi vor primi, la finalul jocului, trofeul şi medaliile de campioni. În plus, după meci, jucătorii Stelei vor pleca de la stadion într-un autocar descoperit, vor parcurge traseul Bulevardul Decebal – Bulevardul Unirii – Piaţa Constituţiei, unde vor sărbători alături de fani câştigarea celui de-al 24-lea titlu din istoria clubului „militar”.
Crede că Steaua se va descurca şi fără Becali
După ce Gigi Becali, patronul Stelei, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, „roş-albaştrii” au vrut să anuleze petrecerea, fapt ce a stârnit nemulţumirea mai multor suporteri. Până la urmă, managerul Mihai Stoica a decis ca sărbătoarea să aibă loc.
Emeric Ienei, antrenorul cu care Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, în 1986, e de acord cu această hotărâre. „În prezent, e o situaţie neplăcută pentru Steaua. Dar chiar şi aşa, nu era normal ca petrecerea să fie anulată. Sărbătorirea titlului este un gest de respect faţă de fanii care iubesc clubul şi care i-au susţinut mereu pe jucători”, a declarat Ienei ieri, pentru EVZ.
Emeric Ienei este convins că Steaua nu va avea de suferit după condamnarea patronului Gigi Becali. „Nu cred că Steaua va fi afectată din punct de ve