Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educaţiei a anunţat învăţământul obligatoriu de la 5 ani, începând grupa mare de la grădiniţă

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 · ·

Învăţământul obligatoriu va începe de la 5 ani, cu grupa mare de la grădiniţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la o conferinţă de marţi a Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

"Grupa mare de la grădiniţă va fi obligatorie în cel mult doi ani. De asemenea, vrem să coborâm vârsta obligatorie de învăţare a celei de-a doua limbi străine de la clasa a V-a la clasa a III-a", a declarat Pricopie.

Declaraţia a fost făcută şi luni, 27 mai, de către ministru la postul de televiziune Digi 24. „Ideea e să aduci copilul la şcoală cât mai devreme. Voi merge în Parlament, dar nu acum, să cer modificarea momentului în care copii sunt obligaţi să meargă la şcoală. Am avut 7 ani, am coborât la 6. Sunt state în UE în care au obligativitatea de a merge nu la şcoală, ci la grădiniţă, de la 4 ani", a spus Pricopie.

"Probabil în maximum doi ani ar trebui să ne ducem în Parlament şi să spunem: e obligatoriu să fii la grădiniţă la 5 ani şi să participi la grupa mare, după care să mergi la grupa pregătitoare. E o măsură corectă pentru sistem, pe care trebuie s-o adoptăm gradual”, a explicat Pricopie, care va introduce această măsură pentru prevenirea abandonului şcolar.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 12 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 54 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 23 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°