Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Educaţiei vrea învăţământ obligatoriu de la cinci ani. A doua limbă străină, din clasa a III-a

Publicat in Mediafax, marți 28 mai 2013 ·

Învăţământul obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar putea intra în vigoare în cel mult doi ani de zile, în acelaşi interval de timp pregătindu-se şi coborârea vârstei la care va fi introdusă a doua limbă străină, de la clasa a V-a la clasa a III-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a spus marţi, la dezbaterea "Aplicarea Strategiei de guvernare în educaţie a USL - o şansă pentru salvarea şcolii româneşti!", organizată de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), că în cadrul ministerului este analizată ideea de a coborî la cinci ani vârsta la care învăţământul este obligatoriu.

"Este doar o idee analizată la nivelul ministerului, nu este o propunere înaintată Guvernului şi nici nu intenţionăm să o înaintăm acum, dar estimarea noastră este că în cel târziu doi ani de zile va trebui să coborâm vârsta la care copilul să fie integrat obligatoriu într-un învăţământ formal, respectiv să existe obligativitatea de a parcurge cel puţin grupa mare la grădiniţă. Sunt state în UE care încep învăţământul obligatoriu la patru ani şi sunt state care au învăţământul obligatoriu la trei ani. De ce contează acest lucru? Pentru că, cu cât îl antrenezi mai bine pe copil, îl pregăteşti, de fapt, pentru viaţa şcolară", a explicat Pricopie.

Demnitarul a mai spus, cu acelaşi prilej, că o astfel de măsură nu necesită pregătiri speciale în infrastructură, pentru că 98 la sută dintre copii merg deja la grădiniţă la vârsta de cinci ani.

"Acolo unde ai 98 la sută, poţi să mai aduci doi la sută. Este vorba de un semnal foarte puternic pe care trebuie să îl dăm societăţii - să-şi ducă copiii la şcoală. (...) Dacă suntem părinţi responsabili, încet-încet le formezi anumite deprinderi şi îi pregăteşti pentru şcoală", a mai arătat ministrul Educaţiei.

Remus Pricopie a mai spus că, potrivit studiilor, o limbă străină se în

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 30 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 34 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 38 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 38 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 46 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 9 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°