Zalăul a purtat, de-a lungul timpului, mai multe denumiri, în funcţie de stăpânirile care s-au perindat prin zonă. Prima referire la numele său datează din 1220, când într-un act oficial apare sub denumirea de Villa Ziloc.
Potrivit istoricilor, cele mai vechi urme de locuire umană pe pe teritoriul Zalăului aparţin epocii neolitice (aproximativ 5000 de ani î. Chr.). Din această perioadă au fost descoperite mai multe aşezări, o fortificaţie şi câteva morminte de incineraţie.
Prima menţiune documentară a localităţii Zalău este în Cronica lui Anonymus (Gesta Hungarorum/Faptele ungurilor) scrisă în sec. XII, dar care descrie evenimente petrecute pe parcursul secolului al X-lea. Prima consemnare scrisă despre Zalău se găseşte în cronica lui Anonymus Gesta Hungarorum, care arată că la venirea maghiarilor aici, înainte de anul 900, ei au trecut prin Zalău (Zyloc) unde au găsit o populaţie numeroasă, care făcea parte din voievodatele lui Menumorut şi Gelu, doi conducători români. Lucrarea a fost scrisă în a doua jumătate a secolului al XII-lea.
Potrivit Schiţei Monografice a Zalăului, realizată de Leontin Ghergariu, se poate afirma că Zalăul exista ca aşezare omenească în jurul anului 900. Cea dintâi atestare documentară cu dată certă a Zalăului este cea din anul 1220, când în Registrul Scaunului de judecată de la Oradea a fost înregistrată învinuirea şi sentinţa dată pentru un furt săvârşit de un cetăţean din „Villa Ziloc”.
De-a lungul timpului istoric, localitatea a avut diverse denumiri: „Ziloc”, în 1220; „Zylah”, în 1282, „Opidum Zilah”, în 1601, iar în secolul al XIX-lea „Zilahu” şi „Zalahu”, sau forme de toponime germană: „Waltenberg” şi „Zillennmarkt”.
In anul 1473, Matei Corvin, regele Ungariei şi Boemiei, fiul lui Iancu de Hunedoara, acordă Zalăului statutul de târg -oppidum Zylah-, prin care se garanta autono
