Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen pentru ordonanţa preşedinţială în cazul „micului Hercule” săptămâna viitoare

Publicat in Gazeta Noua, marți 28 mai 2013 ·

Tribunalul Olt a decis ca termen de judecată pentru ordonanţa preşedinţială prin care Giuliano şi Claudiu Stroe ar putea fi preluaţi în regim de urgenţă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului data de 5 iunie.

Ordonanţa preşedinţială pentru instituirea măsurii de plasament în regim de urgenţă la Complexul de servicii «Sfântul Ştefan» va fi judecată miercurea viitoare, cu citarea ambelor părţi: DGASPC Olt şi părinţii „celor mai puternici copii” din lume.

„Cererea DGASPC Olt a fost înregistrată în 27 mai, în jurul prânzului, iar în 28 mai s-a stabilit ca termen de judecată data de 5 iunie, ora 10.00, cu citarea părţilor”, a precizat judecătorul Ionel Grigorie, purtător de cuvânt Tribunalul Olt.

Între timp, Iulian Stroe a postat pe pagina de Facebook a micului Hercule o nouă ameninţare la adresa directorului adjunct al DGASPC Olt (am păstrat ortografia):

„biciclistule! fii tu sigur ca daca ceva se intimpla mie sau familiei mele, cineva iti va face "freza," ai aparut peste tot si teau vazut toti, nu poti sa te pitesti dupa deget ! sati intre bine in cap ,ca eu am singe in **** si ca nu ma speriat si nici nu ma va speria nimic ! fi atent am zic NIMIC !”.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 28 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum 2 ore
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 41 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 3 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°