-AA+A
Dublă lansare de carte la „Casa cu lei” foto: Mesagerul de BNAşezământul cultural „Casa cu lei”, aparţinând Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, a găzduit, luni, lansarea cărţilor „Tragedii de gheaţă. Ice tragedies. Eistragodien” (apărută la Editura „Nico”), semnată de Dan Cristian Şonfălean, şi „Amintiri din viitor” de Călin Georgiu (tipărită de Editura „Karuna”).
Evenimentul a fost organizat de cenaclul „Conexiuni”, cuvântul de deschidere aparţinând prof.dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, după care Elena M. Cîmpan, preşedinta „Conexiuni”, a rostit o pledoarie pentru „Deschiderea cărţii”, desprinzând aserţiuni în continuarea cărora s-a vorbit despre cele două volume.
Cartea lui Dan Cristian Şonfălean apare în trei limbi, variantele fiind realizate de autor; nu putem şti care este cea mai frumoasă şi poate nici autorul poeziei în cele trei limbi nu ar putea decide. La toamnă, când va publica a treia carte, poetul Dan Cristian Şonfălean va dezlega publicului anumite taine ale crezului său poetic şi, fireşte, ale aparatului teoretic din subsolul textelor poetice.
Din auditoriu, profesori de limba română, şi nu numai, au avut cuvinte frumoase despre poezie şi despre cei doi poeţi, care au citit câteva poeme pentru publicul ce i-a încurajat pe drumul de început.
De asemenea, Elena M. Cîmpan a prezentat ultimul număr al revistei „Conexiuni”.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet