Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian, prezent la moţiunea pe problemele din Valea Jiului din solidaritate cu ministrul Niţă

Publicat in Mediafax, marți 28 mai 2013 ·

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, marţi, că atunci când a fost în Valea Jiului a fost aplaudat în picioare de mineri şi că moţiunea nu se referă la domeniul pe care îl gestionează el, arătând că a venit la dezbatere din solidaritate cu ministrul Energiei, Constantin Niţă.

"Am venit şi din sentiment de solidaritate cu ministrul Niţă. Timp de 2 ani am fost ministru al Energiei şi nu am primit nicio moţiune şi acum primesc o moţiune, când nu mai sunt ministru al Energiei", a precizat Vosganian.

El a spus că Ministerul Economiei nu se ocupă direct de energie, dar este dispus să "dialogheze", însă "nu în formula de incriminat".

Vosganian a arătat că în mandatul său a lăsat un protofoliu bun, acţionând pentru retehnologizarea unor hidrocentrale, a încheiat modernizarea centralei de la Paroşeni şi s-a întors în Valea Jiului de câteva ori.

"Minerii m-au aplaudat în picioare", a mai spus Vosganian, adăugând că , în semn de respect pentru mineri, va duce la capăt ce a promis în programul de închidere a minelor.

"Vin în faţa dumneavoastră pentru a dialoga, dar dacă dezbaterea rămâne cantonată doar într-o zonă de dezbatere locală şi să-i faceţi pe mineri să uite ce aţi făcut în guvernarea dumeavoastră, atunci moţiunea rămâne doar un gest politic reprobabil şi cel mai bine ar fi să fie respinsă", a mai spus Vosganian.

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă iniţiată de PPDD şi intitulată "Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian-Niţă", iar votul va fi dat în şedinţa de miercuri.

Moţiunea a fost prezentată în plen de către deputatul PPDD Monica Iacob Ridzi.

În moţiune se solicită demisia miniştrilor Varujan Vosganian şi Constantin Niţă, arătându-se că sistemul energetic naţional, sub conducerea celor doi, trece prin cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o Ro

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 47 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

MAE Persona non grata diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București

Ziua Constanta acum 17 minute
24 mai 2024 Precizări de presă Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 56 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 31 minute
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 6 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum 30 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 53 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°