Cupa Mondială 2013 la gimnastică aerobică s-a încheiat după o perioadă de trei luni, în care au fost programate etape la Aix-les-Bains (Franţa), Tokyo (Japonia), Ponta Delgada (Portugalia) şi Boroveţ (Bulgaria). Din echipa României au făcut parte şi petroşenenii Bianca Becze şi Mihăiţa Cimpoi.
Bianca Becze s-a mulţumit cu două poziţionări pe locul al treilea, la individual (prima s-a clasat Corina Constantin) şi la perechi mixte, alături de Marius Petruşe. Foarte aproape de podium a fost echipa feminină de grup a României, în componenţa Dana Deac, Anca Surdu, Corina Constantin, Andreea Bogati şi Bianca Becze, care a ocupat, la sfârşitul etapelor din Cupa Mondială poziţia a patra.
În întrecerile masculine, la individual, Mihăiţa Cimpoi s-a clasat pe locul al zecelea, poziţia a opta revenindu-i lui Cristian Iordan. De asemenea, trio-ul masculin al ţării noastre, compus din Marius Petruşe, Mihăiţă Cimpoi şi Marius Gavriloiu, a ocupat locul al cincilea în această probă.
Echipa României se pregăteşte pentru participarea la Jocurile Mondiale de la Cali (Columbia), unde va fi prezentă la fiecare categorie. Conform regulamentului, la competiţia din America de Sud participă doar primii şase clasaţi la ultima ediţie a Campionatelor mondiale, iar în finală se califică doar patru sportivi, perechi, triouri sau grupuri, funcţie de probă. După Jocurile Mondiale, pentru echipa României urmează o altă competiţie dificilă, Campionatele Europene de gimnastică aerobică.
Cupa Mondială 2013 la gimnastică aerobică s-a încheiat după o perioadă de trei luni, în care au fost programate etape la Aix-les-Bains (Franţa), Tokyo (Japonia), Ponta Delgada (Portugalia) şi Boroveţ (Bulgaria). Din echipa României au făcut parte şi petroşenenii Bianca Becze şi Mihăiţa Cimpoi.
Bianca Becze s-a mulţumit cu două poziţionări pe locul al treilea, la