Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Creţu condamnă "aroganţa" comisarului Oettinger, care a spus că România este "neguvernabilă"

Publicat in Gandul, miercuri 29 mai 2013 ·

Europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte al grupului socialiştilor şi democraţilor din PE, condamnă "poziţia arogantă" a comisarului european Gunther Oettinger, care a afirmat că ţări precum România, Italia şi Bulgaria sunt "aproape neguvernabile".

"Protestez faţă de acest mod de gândire care confundă democraţia şi dreptul cetăţenilor europeni de a face alegerile politice pe care le cred potrivite cu incapacitatea de a se guverna. România este cât se poate de guvernabilă şi aşa a fost în toţi aceşti 23 de ani scurşi de la Revoluţie, cu toate greutăţile prin care am trecut şi trecem", a declarat Corina Creţu, potrivit unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Conform sursei citate, vicepreşedintele europarlamentarilor socialişti a condamnat "poziţia arogantă" a comisarului pentru Energie, germanul Gunther Oettinger, "care - din cauză că familia politică din care face parte, a Popularilor Europeni, a pierdut guvernarea în România, Bulgaria şi Italia - pune la colţ naţiuni europene şi determină egoisme naţionale, ce pot degenera în poziţii extremiste şi xenofobe".

"România are un guvern solid, o majoritate parlamentară la fel de solidă, un program de guvernare realist şi o economie în creştere. Există viaţă politică şi guvernare şi în afara Popularilor Europeni, aflaţi acum în degringoladă din cauza impasului în care au adus Uniunea Europeană", a precizat Corina Creţu, care a atras atenţia asupra faptului că Italia şi-a rezolvat problema formării guvernului, la fel ca şi Bulgaria, astăzi.

"Aş vrea să-i reamintesc comisarului Oettinger un adevăr uitat de mulţi, şi anume că, dacă economia Germaniei a fost performantă în ultima vreme, e datorită reformelor realizate de social-democraţii conduşi de Gerhard Schroder", a mai declarat europarlamentarul Corina Creţu.

Comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, şi-

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 44 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 42 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 23 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 4 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum o ora
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°