Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anghelache îi răspunde lui Dinu, care l-a acuzat de spionaj industrial: Sunt răutăţi

Publicat in Mediafax, miercuri 29 mai 2013 · ·

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, consideră drept răutăţi şi prostii acuzaţiile formula la adresa sa de Cornel Dinu, potrivit cărora ar fi făcut "spionaj industrial" în anii '80.

"Nu am de ce să fiu supărat pe Cornel Dinu pentru că a spus că m-am ocupat de spionaj economic. Dacă a spus treaba asta, înseamnă că sunt un om foarte inteligent, pentru că prostul nu se ocupă de aşa ceva. Eu am spus despre el că a fost şeful circulaţiei din Târgovişte? Dar asta este o mare meserie în România, probabil că acolo poţi să opreşti pe unul să îi mai iei trei lei. Sunt răutăţile lui Dinu, el aşa a fost de când a fost născut şi ştiu că nu vorbeşte elegant pentru că nu poate. Şi care e problema? Pentru cine am făcut spionaj economic? Pentru chinezi? Ooo, pentru România, păi atunci ridicaţi-mi o statuie. Nu vă jucaţi cu prostiile lui Dinu. El are multe greutăţi pe suflet şi de regulă Dumnezeu le compensează, iar dacă m-a ascultat acum mă va înţelege", a spus Anghelache.

Cornel Dinu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că îl ştie pe Anghelache de când acesta făcea spionaj economic: "Eu îl ştiu bine pe Anghelache, din '82, se ocupa de spionaj industrial. În '86 l-au dat afară şi apoi l-a pus şeful tuturor societăţilor de comerţ exterior ale SIE, Dunărea, Crescent, toate alea."

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 42 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 27 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

După ce a cerut renumărarea voturilor CCR urmează să discute astăzi solicitarea de anulare a rezultatelor din primul tur al prezidențialelor

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin. Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renu

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°