Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoteţi-l pe Călin din poartă

Publicat in Pro Sport, miercuri 29 mai 2013 ·

Călin Gherghina este un copil de 15 ani din comuna Calopăr, judeţul Dolj. Povestea băiatului a fost prezentată de Antena 3. Numele său ar trebui trecut în ghilimele. La vârsta lui, puştiul nu are buletin şi nici certificat de naştere, asta pentru că înainte să se nască, tatăl şi-a amanetat identitatea pentru câteva impulsuri la păcănele. Nu a câştigat, dar de atunci omul înghiţit de vârtejul viciilor tot aşteaptă să-i vină trei cireşe în aparat. Şi-a uitat familia şi a plecat interzicându-le copiilor lui chiar şi dreptul la semnătură. Au trecut anii, cireşele nu au căzut niciodată în linie, iar copiii au fost condamnaţi la muncă. Când cei de vârsta lor mergeau la şcoală, Călin şi sora lui, Sorina, lucrau încercând să-şi ajute mama bolnavă de osteoporoză. La 15 ani, Călin a strâns în palmă bătături cât pentru alţi 15 în cartea de muncă. Dar ce caută Călin printre ştirile cu Porumboiu, Niculae, Neculaie, Becali, Negoiţă, Copos, Paszkany, iar Becali, Walter, Condescu, Adamescu şi din nou Becali?

Cenzurându-şi lacrimile dintr-un stimul geneteic al bărbatului din el, Călin povesteşte printre altele: "Îmi place să mă joc, dar când termin treaba nu mai am energie să o fac. Îmi place fotbalul, dar de multe ori sunt extenuat să driblez, să joc în atac. Şi stau în poartă". Şi cât a vrut să se abţină, nu a reuşit. A plâns! De ziua copilului, Călin are nevoie de un singurul lucru. El trebuie să iasă din poartă, să joace în atac. Aşa că, dacă citiţi povestea lui Călin din acest chenar ( poate chiar voi enumeraţilor) rupeţi-vă o zi şi mergeţi la Călin. Poate ştie să şi dribleze!

Călin Gherghina este un copil de 15 ani din comuna Calopăr, judeţul Dolj. Povestea băiatului a fost prezentată de Antena 3. Numele său ar trebui trecut în ghilimele. La vârsta lui, puştiul nu are buletin şi nici certificat de naştere, asta pentru că înainte să se n

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum 2 ore
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 2 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum o ora
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 41 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 9 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 2 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 41 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 8 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Vremea

București
acum

24°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

19°
dum.

18°/26°
lun.

19°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°