Zeci de mămici din judeţul Vaslui vor trebui să restituie indemnizaţia pentru creşterea copilului încasată ilegal de la stat, după ce inspectorii Agenţiei de Prestaţii Sociale au constatat că femeile realizau şi alte venituri din diverse activităţi comisionare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vaslui, un număr de 21 beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului de până la doi ani au fost depistate că încasau ilegal banii daţi de la stat cu scopul strict de a se ocupa doar de creşterea şi îngrijirea copilului.
Practic, în urma controalelor făcute de inspectorii instituţiei în rândul acestor beneficiari de ajutoare băneşti s-a constatat că obţineau şi alte venituri, în special din activităţi plătite în baza unor contracte pe bază de comision.
"Sunt multe persoane care au avut încheiate contracte cu firme de asigurări sau societăţi de distribuţie a produselor cosmetice. Asta în condiţiile în care cei care primesc indemnizaţia de creştere a copilului au obligaţia legală să-şi dedice în totalitate timpul creşterii şi îngrijirii copilului. Ei nu au voie să încheie niciun contract aducător de venituri pe perioade celor doi ani pentru că, odată depistaţi, vor constata că vor da mult mai mulţi bani înapoi faţă de cât au câştigat", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX directorul AJPIS Vaslui, Sorin Prepeliţă.
Cele 21 de mămici depistate că au încasat ilegal banii de la stat vor trebui să restituie în total 66.271 lei, ceea ce înseamnă o medie de peste 3.100 de lei de fiecare beneficiar. Cei care nu vor plăti integral sumele la casieria AJPIS, vor fi executaţi silit ulterior de către administraţiile finanţelor publice din judeţ.
În judeţul Vaslui sunt în plată 1.962 beneficiari de indemnizaţie pentru creşterea copilului.
Zeci de mămici din jud