Premierul Victor Ponta a punctat joi că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, nu e la curent cu situaţia salariilor managerilor din companiile de stat dacă lipseşte de la şedinţe.
Premierul i-a dat astfel replica ministrului Economiei, care a susţinut că lista cu salariile conducerii companiilor de stat, publicată miercuri de Guvern, nu ar fi confirmă cu realitatea. El a argumentat că directorul Cuprumin a avut în ianuarie-aprilie un câştig mediu brut de 4.700 de lei, de zece ori mai puţin decât suma indicată în documentul prezentat de Executiv.
„De zece ori mai mic? N-ar putea avea o activitate de zece ori mai bună? Varujan, dacă nu e la şedinţe, nu ştie lucrurile astea, este lista făcută de Ministerul de Finanţe. Alea erau propuneri. Dacă sunt salarii mai mici e foarte bine, ideea este să avem o regulă valabilă pentru toţi“, a spus Ponta.
În legătură cu remuneraţia managerului Nuclearelectrica, în valoare de 10.000 euro şi aprobată, el a lăsat să se înţeleagă faptul că o decizie finală ar putea lua Consiliul de Administraţie al companiei.
„Asta înseamnă că şedinţa Consiliului de Administraţie la Nuclearlectrica nu s-a ţinut“, a afirmat Ponta, răspunzând la întrebările presei.
Guvernul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat, care vor putea fi de cel mult şase ori mai mari faţă de venitul mediu brut dintr-o ramură.
„A fost adoptată OUG prin care se plafonează salariile conducerii companiilor de stat la maximum de şase ori salariul mediu al ramurii respective de activitate. Una e să fii în sectorul energetic, alta în telecomunicaţii. Sunt valori diferite în fiecare ramură, dar regula - care nu este inventată de noi, se aplică şi în alte ţări, noi am urmat modelul polonez, unde se aplică din 2000 - regula este că de azi înainte salariile conducerii exec