Profesori din peste 30 de localitati din judetul Prahova ar putea sa nu isi primeasca salariile la timp luna aceasta, din cauza faptului ca administratiile locale nu au bani pentru asigurarea fondului de salarii, scrie Mediafax. Inspectorul scolar general al judetului Prahova, Horia Toma, a declarat ca "cele mai grave situatii in momentul de fata le avem la Plopeni, la Talea, la liceul din Valea Calugareasca. In spectrul de amenintare exista Busteniul, exista Sinaia, exista Barcanestiul, chiar si Campina are un deficit".
Acesta a precizat ca, "per total, banii exista la nivelul judetului Prahova, insa este vorba despre o modificare de legislatie care sa permita regularizarea intre unitatile administrativ teritoriale care au excedent si unitatile administrativ teritoriale care au deficit".
"In primul rand este vorba despre localitati cu fonduri si cu venituri foarte reduse, care nu pot sa-si asigure din veniturile proprii ale consiliilor locale necesarul pentru salariile profesorilor", a declarat joi inspectorul general scolar Horia Toma, citat de Mediafax. Oficialul a sustinut ca a informat conducerea Ministerului Educatiei in legatura cu aceasta situatie.
'); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.'); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/6a18d685a7b9234b95f98a471f99407f/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
Potrivit inspectorului scolar, in judetul Prahova exista bani pentru salariile profesorilor, unele orase si comune inregistrand excedent in timp ce altele inregistreaza deficit. Legislatia nu permite insa regularizari prin transferul de sume de la o unitate administrativ-teritoriala la alta.
"Ce