În sudul ţării a ajuns, pentru a treia oară, un nor de praf de mari dimensiuni. Praful este adus de vânt din nordul Africii şi, în urma ploilor abundente, va ajunge pe sol.În ultima vreme se vorbeşte tot mai des despre acest fenomen interesant cu care are de-a face România uneori, după ploaie sau furtună, şi anume geamurile caselor, maşinile şi nu numai sunt acoperite cu nisip saharian, mai precis un praf roşiatic.
"Praful de origine sahariană prezent şi pe teritoriul României în ultimele zile este în concentraţii reduse şi va scădea treptat până vineri, dar precipitaţiile prognozate pot antrena astfel de particule spre sol", menţionează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), într-un punct de vedere oficial, postat azi pe propria pagină de internet.
Particule fine de praf şi nisip venite tocmai din deşertul saharian...Dar ce se întâmplă mai exact acolo de unde vine acest “nisip roşiatic”?
Atât de ameninţătoare
Se spune că în Sahara – cel mai mare deşert din lume, o furtună de nisip poate muta…o întreagă dună de nisip! Furtunile de nisip şi praf venite din deşertul Sahara sunt cunoscute pe plan local ca “simoom” sau “simoon”. Specialiştii subliniază că numărul furtunilor de praf sahariene a crescut de aproximativ 10 ori în jumătate de secol, din 1950. Spre exemplu, dacă în Mauritania erau doar 2 furtuni pe an la începutul anilor 60, astăzi numărul lor este de aproximativ 80 pe an. Furtunile de nisip din Sahara sunt atât de ameninţătoare încât au fost numite „diavoli de praf", sau “diavolii din nisip”.
Alpii coloraţi în roz
Nisipul Saharei este “la discreţia” vântului. Acolo unde acesta suflă dintr-o singură direcţie, nisipul e adunat în movile de peste un metro înălţime, alcătuind dunele. Iar acolo unde vârtejurile schimbă mereu direcţia vântului, dunele se aduna în ceea ce a fost numit “o reţea complexă de forme”. Firele mai fine