Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Petre i-a dat ,,raportul” lui MRU

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 30 mai 2013 ·

Preşedintele organizaţiei municipale a Forţei Civice Constanţa, Mihai Petre, s-a întâlnit de curând cu președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

Întâlnirea a avut ca scop prezentarea liniilor strategice de acţiune şi a obiectivelor politice pe termen scurt, mediu şi lung ale Forței Civice Constanţa. ,,Acestea vor avea ca centru de greutate pregătirea unei clase de politicieni tineri, curaţi, cu solide principii de moralitate şi experienţă profesională în diverse domenii de activitate, care să îşi poată asuma cu responsabilitate mizele politice şi administrative ale următorilor ani electorali”, a explicat liderul filialei municipale a FC, Mihai Petre.

În cadrul discuţiei, acesta a subliniat că ,,numai o schimbare profundă a scenei politice, la toate nivelurile, poate restabili încrederea oamenilor în politicieni şi îmbunătăţi actul de guvernare central şi local”. Aşadar, obiectivul principal al organizaţiei municipale este de a construi o echipă dinamică şi competentă, capabilă să ofere electoratului constănţean cei mai buni candidaţi pentru alegerile europarlamentare şi locale din anul 2014, respectiv 2016.

Mihai Petre l-a asigurat pe MRU că Forţa Civică Constanţa se va afla în opoziție fără echivoc în raport cu administraţia PSD, dominată de tandemul Mazăre-Constantinescu, şi va fi deschisă dialogului politic şi administrativ cu toate celelalte structuri de dreapta, dialog centrat pe interesul strict al comunității.

MRU, încântat de proiect, dar aşteaptă rezultatele

La rândul său, preşedintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a apreciat şi încurajat proiectul de constituire şi dezvoltare a unei echipe de politicieni noi la nivelul municipiului Constanţa. De altfel, MRU a confirmat faptul că unul dintre obiectivele majore ale partidului la nivel naţional vizează susţinerea şi promovarea tinerilor competenţi. Totodată, l

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 22 minute
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 3 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 5 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum o ora
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Marcel Ciolacu a ajuns la Frankfurt: Succes, băieţi, astăzi ne calificăm

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu se află miercuri în Germania. Prim-ministrul a mers la Frankfurt pentru a asista la partida naţionalei de fotbal a României. Succes, băieţi, astăzi ne calificăm, a transmis Ciolacu.

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 2 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 55 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Cod portocaliu de averse, vijelie şi grindină în vestul ţării

Mediafax acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în vestul ţării urmează o perioadă cu averse, vijelie şi grindină. ANM a emis cod portocaliu.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

18°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°