Fostul premier Adrian Năstase, cunoscut simpatizant al echipei Dinamo, spune că s-ar fi bucurat ca Gigi Becali să nu ajungă în penitenciar şi apreciază că Steaua Bucureşti îşi va pierde o parte din forţă din acest motiv.
"Îmi pare rău de ce i se întâmplă lui Gigi Becali. Consider că în felul acesta Steaua îşi va pierde o parte din forţă. Nu îi pot da sfaturi lui Gigi Becali, m-aş fi bucurat să nu ajungă în penitenciar. Nu ştiu felul în care s-ar putea adapta. Sper să treacă cu bine de această încercare", a declarat Adrian Năstase, care a fost prezent la sărbătorirea a 65 de ani de la înfiinţarea CS Dinamo.
În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. La 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis cererea de eliberare condiţionată.
CS Dinamo a sărbătorit, joi, 65 de ani de la înfiinţarea clubului şi a inaugurat Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »