La sărbătoarea pandurilor, fanii i-au scandat numele lui Petre Grigoraş. Apoi, toată lumea implicatăla Panduriii-a mulţumit tehnicianului care a antrenat echipa în turul campionatului. Astfel, cu Grig la cârmă, oltenii au strâns 35 de puncte, şi astfel un pas mare spre realizarea acestei performanţe. „Trebuie să-i mulţumesc lui Grigoraş, puţin îmi e ciudă că a făcut mai multe puncte decât mine. A făcut 35 de puncte. Îi mulţumim. Ştiam c vin la o echipă în scădere de formă, dar pretenţiile erau în creştere şi era greu de gestionat. A fost un risc asumat”, a comentat Cristi Pustai.
Eugen Pârvulescu i-a mulţumit la rândul său lui Grigoraş. „Este şi munca lui Grig aici, este şi meritul lui. Îi mulţumim”, a comentat preşedintele executiv.
Şi Marin Condescu a recunoscut că Grigoraş a pus umărul la performanţa pandurilor. „Mulţumesc băieţilor, lui Grigoraş pentru munca bună, lui Pustai că a avut curajul să continue şi sunt convins că vom ajunge departe cu Pustai”, a declarat şi Condescu.
Căpitanul Ousmane Viera dedică această calificare lui Grigoraş şi familiei sale. „Dedic calificarea familie mele şi domnului Grigoraş”, a menţionat căpitanul Viera.
La sărbătoarea pandurilor, fanii i-au scandat numele lui Petre Grigoraş. Apoi, toată lumea implicatăla Panduriii-a mulţumit tehnicianului care a antrenat echipa în turul campionatului. Astfel, cu Grig la cârmă, oltenii au strâns 35 de puncte, şi astfel un pas mare spre realizarea acestei performanţe. „Trebuie să-i mulţumesc lui Grigoraş, puţin îmi e ciudă că a făcut mai multe puncte decât mine. A făcut 35 de puncte. Îi mulţumim. Ştiam c vin la o echipă în scădere de formă, dar pretenţiile erau în creştere şi era greu de gestionat. A fost un risc asumat”, a comentat Cristi Pustai.
Eugen Pârvulescu i-a mulţumit la rândul său lui Grigoraş. „Este şi munca lui Grig aici, este şi meritul lui. Îi mulţumim”