O rochiţă roşie şi un pullover roz sunt ţinutele unei femei care indică un grad ridicat de fertilitate, potrivit unui nou stduiu realizat de Universitatea Brtish Columbia.
124 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani au luat parte la studiu şi au fost întrebate ce culoarea are cămaşa pe care o poartă şi când au avut ultima menstruaţie. În funcţie de răspunsurile primite la cea de a doua întrebare, cercetătorii au calculat câte femei sunt în punctul maxim al fertilităţii.
Cele ce purtau roşu sau roz erau de trei ori mai aproape de punctul maxim al fertilităţii decât femeile îmbrăcate cu ţinute în alte culori.
Studiile anterioare arată că şi femelele animale afişează anumite semne mentite să atragă masculii, atunci când acestea se află în perioada fertilităţii, însă, asftel de semnale nu erau prezente şi în cazul oamenilor.
Oamenii de ştiinţă plănuiesc să efectueze un studiu în care să le întrebe pe femei de ce au ales să poarte acea culoare în ziua respectivă, informează Alec Beall, un doctorand al Universităţii British Columbia.
În mai multe culturi, culoarea roşie este asociată cu iubirea şi pasiunea. Studiile anterioare au demonstrat că bărbaţii găsesc mai atractive pozele femeilor, atunci când acestea sunt încadrate de un chenar roşu.
Când punctul fertilităţii se apropie de valoarea maximă, femeile au tendinţa de a purta culori aprinse şi mai provocatoare, cu scopul de a atrage bărbaţii.
Motivele din spatele acestor ţinute nu sunt încă destul de clare, de aceea este nevoie de realizarea mai multor cercetări pe această temă.
O altă presupunere se rezumă la faptul că femeilor le place, în general, să atragă atenţia .
Un studiu apărul ulterior din partea aceluiaşi grup de cercetători a arătat că pe perioada verii, femeile nu mai poartă atât de mult roşu când se află în perioada de ovulaţie. Datorită tempe