Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNADNR intră în grevă japoneză. Sindicaliştii reclamă că le vor fi reduse salariile

Publicat in Antena 3, joi 30 mai 2013 ·

Lucrătorii din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă declanşarea unei greve japoneze, începând de luni, reclamând o intenţie de reducere a salariilor, ce ar fi fost anunţată de conducerea companiei, informează Confederaţia Sindicală "Cartel Alfa".

Sindicatul Naţional Profesional al Drumarilor din România, care este membru al Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" şi reprezintă interesele a peste 1.700 de salariaţi din CNADNR, anunţă proteste faţă de o intenţie de reducere a salariilor angajaţilor şi faţă de "presiunile care se exercită individual asupra salariaţilor".

"Salariaţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri au fost de-a lungul timpului solidari cu bugetul statului. Fondul de salarii alocat la nivelul companiei a scăzut procentual de la 22,24 la sută în 2008, la 9,49 la sută în 2013. În prezent, veniturile salariale a circa 60% dintre angajaţii CNADNR sunt sub 1.000 de lei lunar, ceea ce are consecinţe sociale şi economice foarte grave. Deşi muncesc, marea majoritate a salariaţilor din CNADNR este într-o situaţie diperată. Aceştia sunt în imposibilitatea de a-şi întreţine copiii la şcoală, rata abandonului şcolar fiind în creştere, s-a redus accesul la asistenţa medicală, angajatului fiindu-i imposibil să mai beneficieze de servicii medicale, mulţi dintre salariaţi şi-au pierdut bunurile personale pentru că nu pot achita ratele la bănci, impozitele şi taxele, valoarea acestora depăşind veniturile angajaţilor", se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Sindicaliştii reclamă faptul că cei din conducerea CNADNR au fost mereu numiţi pe criterii politice, fără nicio legătură cu expertiza şi competenţele profesionale, şi deşi situaţia lucrătorilor este dramatică, coducerea CNADNR a demarat o nouă acţiune de reducere a salariilor prin negociere individuală, anga

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 4 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 9 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 11 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 6 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 8 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Un băieţel de 11 ani a fost dat dispărut. Polițiștii cer ajutorul populației pentru găsirea copilului

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii din Botoşani cer ajutorul populaţiei pentru identificarea unui băieţel de 11 ani care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, 29 iunie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Botoşani, Delia Nenişcu, co

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 9 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Pescari morți după ce au băut din sticle găsite în mare, crezând că e alcool

Ziare.com acum 4 ore
Patru pescari din Sri Lanka au murit, iar alţi doi sunt în stare critică după ce au consumat un lichid necunoscut din sticle pe care le-au găsit în timp ce se aflau pe mare, potrivit presei locale, informează BBC. Persoanele respective se aflau într

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum 6 ore
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

Vremea

București
acum

22°
dum.

22°/36°
lun.

21°/38°
mar.

20°/36°
mie.

19°/25°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

21°
dum.

21°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/23°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/26°
mie.

16°/26°