Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă despre dosarul "Valiza": Becali a spus adevărul despre mine, sper ca instanţa să ţină cont

Publicat in Romania Libera, vineri 31 mai 2013 ·

Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, vineri, că nu are emoţii privind sentinţa în dosarul "Valiza" şi speră ca instanţa să ţină cont de faptul că patronul Stelei, Gigi Becali, a spus adevărul în ceea ce-l priveşte pe el, informează Mediafax.

Gigi Becali a declarat, luni, la instanţa supremă, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor. "Am schimbat data ca să pot să iau banii. Nu are nimeni nicio vină. Eu am semnat, eu am scris tot. Piţurcă a venit la Palat. L-am luat: «Vino şi semnează aici, martor». Piţurcă nici habar nu avea, nu ştia nimic", a spus Becali, în faţa insanţei care va da o sentinţă în 4 iunie.

Piţurcă, inculpat în acest dosar, a afirmat că Becali a spus adevărul despre el şi a precizat că nu are nevoie de susţinerea preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir, care îl consideră nevinovat pe tehnician în acest caz.

Citeşte şi Gigi Becali nu mai e deputat. Postul său, vacantat. Urmează alegeri în colegiul din Sectorul 6

"Nu am niciun fel de emoţie. Nu a fost greu pentru mine acolo, din contră, a fost o experienţă. Omul (n.r. - Gigi Becali) a spus adevărul, odată ce crede în Dumnezeu cu atâta ardoare a spus adevărul şi numai adevărul. Sper ca instanţa să ţină cont de lucru ăsta. Nu am nevoie ca Mitică Dragomir să sară în ajutorul meu, legea trebuie să fie respectată", a spus Piţurcă, adăugând că îi pare rău de Gigi Becali, aflat în înshisoare după ce fost condamnat în dosarul schimbului de terenuri.

Cu privire la litigiul pe care îl are cu Universitatea Craiova, Piţurcă a menţionat că gruparea olteană trebuia să se adreseze TAS şi nu să îl dea în judecată în civil: "ÎCCJ am înţeles că a dat dreptate FRF în procesul cu Universitatea Craiova. Toate cluburile trebuie să se adreseze la TAS

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 22 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum 41 minute
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

Cinci sicrie misterioase au apărut la picioarele Turnului Eiffel, cu inscripţia "Soldaţi francezi din Ucraina". Acţiunea ar putea avea legătură cu "mâinile roşii" imprimate cu vopsea pe Memorialul Holocaustului din Paris

News.ro acum o ora
Cinci sicrie în mărime naturală acoperite cu un steag francez, pe care era scris "Soldaţi francezi din Ucraina", au fost depuse sâmbătă dimineaţa la picioarele Turnului Eiffel, stârnind o alertă de securitate. Una dintre cele trei persoane arestate

Doi morţi şi persoane dispărute în inundaţiile din sudul Germaniei. Temeri că desfăşurarea Euro 2024 ar putea fi afectată

News.ro acum o ora
Două persoane au murit, altele sunt date dispărute şi mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă, generând temeri că inclusiv campionatul de fotbal Euro

Peste o sută de state și organizații au confirmat participarea la „Summitul de Pace” din Elveția, anunță Kievul

Ziare.com acum o ora
Un purtător de cuvânt prezidenţial ucrainean a anunțat luni, 3 iunie, că până în prezent 107 ţări şi organizaţii de pe toate continentele au confirmat participarea la „Summitul de Pace” care la jumătatea acestei luni va fi găzduit de Elveţia la iniţ

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°