Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Muzeul Colecţiilor de Artă" vă aşteaptă, după îndelungate restaurări

Publicat in Cotidianul, vineri 31 mai 2013 ·

Muzeul Colectiilor de Arta, dupa restaurare

„Muzeul Naţional de Artă” al României anunţă redeschiderea integrală pentru public a “Muzeului Colecţiilor de Artă”, de pe Calea Victoriei, începând cu data de 4 iunie 2013, după un amplu proces de consolidare şi renovare a clădirii şi după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal.

“Muzeul Colecţiilor de Artă” este găzduit în clădirea fostului “Palat Romanit”. Edificiul, a cărui construcţie a început în jurul anului 1812, este unul dintre reperele importante ale începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti. Finalizat de către vistiernicul Grigore Romanit (Romanet), al cărui nume îl poartă, palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformări masive, rămânând însă un martor al vieţii politice, sociale şi culturale a capitalei.

Inaugurat în 1978, ca secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, “Muzeul Colecţiilor de Artă” reuneşte într-un singur aşezământ donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 până în 2009, muzeul a fost deschis parţial pentru public, în diferite formule (corpurile B şi C până în 2002, corpul A în perioada 2003-2009), iar la începutul anului 2009 muzeul a fost închis, ca urmare a avansării lucrărilor de consolidare şi restaurare, finanţate prin împrumutul oferit României de către Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei în vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative.

În prezent, în urma unei solide reconstrucţii şi reamenajări, fostul “Palat Romanit” poate valorifica într-o viziune modernă patrimoniul muzeal pe care îl găzduieşte. Cele 34 de colecţii expuse ocupă integral cele trei corpuri ale Palatului Romanit. Expunerea lor ţine seama de specificul patrimoniului, urmărind redarea configuraţiei originare a fiecărei colecţii, într-o prezentare coerentă atât

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 5 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 4 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 9 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 8 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°