Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa a făcut sport pentru sănătate Simultan de skandenberg pe plaja Modern cu un multiplu campion naţional (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, vineri 31 mai 2013 ·

Membrii Asociaţiei „Sport pentru Sănătate” şi peste 300 de constănţeni s-au aflat împreună pe plaja Modern la cel mai mare eveniment sportiv recreativ organizat pe litoral, „Constanţa face sport pentru sănătate”. Acţiunea a închis campania de informare şi conştientizare „Alege să faci sport pentru sănătate”, iniţiată pe 7 aprilie (de Ziua Mondială a Sănătăţii), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. Timp de peste şapte ore, constănţenii de toate vârstele au făcut sport (fotbal, volei pe plajă, tenis-vol), copiii au participat la jocuri sportive specifice, instructorul Monica Jianu a pus în practică cele mai moderne cursuri de aerobic, iar multiplul campion naţional Alexandru Cucli a fost vedeta unui simultan de skandenberg.

„Scopul acestui proiect este informarea locuitorilor Constanţei în ce priveşte importanţa exerciţiului fizic şi a beneficiilor sportului asupra sănătăţii fiecăruia dintre noi. De asemenea, programul şi-a propus să atragă cât mai multe persoane pe terenurile de sport şi să promoveze în rândul lor un stil de viaţă sănătos, bazat pe activitatea fizică practicată regulat”, a declarat Radu Dan Andrei, preşedintele Asociaţiei „Sport pentru Sănătate”. Pe parcursul desfăşurării evenimentului, participanţii au primit diplome de merit şi ochelari de soare oferiţi de Asociaţie şi alte obiecte sportive dăruite de partenerii acesteia. De asemenea, voluntarii Asociaţiei au împărţit fluturaşi participanţilor la acţiune şi trecătorilor. Membrii Asociaţiei „Sport pentru Sănătate” şi peste 300 de constănţeni s-au aflat împreună pe plaja Modern la cel mai mare eveniment sportiv recreativ organizat pe litoral, „Constanţa face sport pentru sănătate”. Acţiunea a închis campania de informare şi conştientizare „Alege să faci sport pentru sănătate”, iniţiată pe 7 aprilie (de Ziua Mondială a Sănătăţii), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

China şi UE au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea de tarife suplimentare importurilor de vehicule electrice chineze

News.ro acum o ora
China şi Uniunea Europeană au convenit să înceapă discuţiile cu privire la impunerea planificată a tarifelor suplimentare pentru vehiculele electrice (EV) de fabricaţie chineză care sunt importate pe piaţa europeană, au declarat sâmbătă înalţi ofici

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum 40 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Aeroportul din Manchester, paralizat după o pană de curent. Mii de oameni s-au trezit cu zborurile anulate

Gandul acum o ora
Aeroportul din Manchester a fost cuprins de haos, duminică dimineață, după ce toate zborurile au fost anulate sau întârziate din cauza unei avarii uriașe la rețeaua electrică. Mii de călători care așteptau să fie îmbarcați s-au revoltat pe holurile

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°